Premiul pentru ancheta asupra Afacerii Pegasus a fost decernat, ieri, la sediul Parlamentului European.
Parlamentul European a premiat ziariștii care au realizat această anchetă jurnalistică. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a oferit premiul Daphne Caruana Galizia pentru cei peste 80 de ziariști care au realizat ancheta. Ceremonia de decernare a avut loc, ieri, în centrul de presă al Parlamentului European. Ceremonia a fost deschisă de președintele Parlamentului European, David Sassoli.
Premiul decernat de Parlamentul European poartă numele jurnalistei Daphne Caruana Galizia. Ea a fost asasinată în Malta, în anul 2017, în urma dezvăluirilor împotriva unui politician.
Premiul pentru ancheta asupra Afacerii Pegasus
În anul 2021, premiul Daphne Caruana Galizia a fost decernat jurnaliștilor din Proiectul Pegasus. Această anchetă jurnalistică a fost coordonată de Consorțiul „Forbidden Stories”. Juriul european a avut 29 de membri. În numele lor, secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, Anthony Bellanger, a acordat premiul reprezentanților consorțiului „Forbidden Stories”, Sandrine Rigaud și Laurent Richard. Premiul a fost însoțit de suma de 20000 de euro.
Acordarea premiului a fost anunțată ieri de un comunicat de presă transmis de Parlamentul European.
„Forbidden Stories” este un consorțiu de jurnaliști care și-a propus să continue investigațiile începute de jurnaliști uciși, închiși sau amenințați. De la întemeierea sa, în anul 2017, consorțiul a continuat munca Daphnei Caruana Galizia precum și a unor jurnaliști asasinați după investigațiile lor legate de infracțiunile împotriva mediului comise de cartelurile mexicane.
„Forbidden Stories” lucrează în parteneriat cu peste 30 de organizații de știri din întreaga lume și cu aproape 100 de jurnaliști. Grupul se bazează pe o rețea ferm convinsă de importanța jurnalismului bazat pe colaborare. Consorțiul a câștigat premii prestigioase din întreaga lume, inclusiv Premiul European al Presei și Premiul Georges Polk.
Ce cuprinde ancheta jurnalistică “Afacerea Pegasus”
O uriașă scurgere de informații a deconspirat faptul că peste 50000 de numere de telefon au fost puse sub supraveghere de unii clienți ai companiei israeliene NSO Group. Oficial, soft-ul furnizat de această companie are voie să fie folosit doar pentru combaterea terorismului. Totuși, el ar fi fost folosit abuziv, în alte scopuri, timp de mulți ani.
Consorțiul „Forbidden Stories” și Amnesty International au avut acces la registre de numere de telefon selectate de clienții NSO în peste 50 de țări, începând cu anul 2016.
La Proiectul Pegasus au participat peste 80 de reporteri din 17 organizații media în 10 țări. Ei au fost coordonați de Forbidden Stories cu sprijinul tehnic al Laboratorului de securitate al organizației Amnesty International. Jurnaliștii au analizat registrele de numere de telefon și au putut să vadă ce se petrece cu acest program – spion, folosit ca armă de supraveghere. Este pentru prima dată când o asemenea faptă s-a produs la o asemenea scară.
Consorțiul Forbidden Stories a descoperit că, spre deosebire de ceea ce Grupul NSO a susținut ani întregi, inclusiv într-un recent “raport de transparență”, programul – spion produs în Israel a fost folosit abuziv în foarte multe cazuri.
Ancheta jurnalistică a dezvăluit că au fost urmăriți ilegal cel puțin 180 de ziariști în mai multe țări. Printre acestea s-au numărat India, Mexic, Ungaria, Maroc și Franța și nu numai.
Au mai fost victime militanți pentru drepturile omului, profesori universitari, oameni de afaceri, avocați, medici, sindicaliști, diplomați, politicieni și chiar câțiva șefi de stat. Unul dintre aceștia ar fi fost președintele Franței.
Cel puțin zece guverne sunt suspectate că au folosit ilegal tehnologia Pegasus. Este vorba de guvernele din Azerbaidjan, Bahrain, Kazahstan, Mexic, Maroc, Ruanda, Arabia Saudită, Ungaria, India și Emiratele Arabe Unite.