5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoAvioanele F-16 din Norvegia vor merge la o nouă bază a României

Avioanele F-16 din Norvegia vor merge la o nouă bază a României

Avioanele F-16 din Norvegia vor merge la o nouă bază aeriană a României. Este vorba de Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii (județul Cluj). Aici este aerodromul din România cel mai recent modernizat, care deține însă avioane vechi, model MiG 21 LanceR.

Potrivit unor înalte surse din Guvern, la Câmpia Turzii va fi repartizată o escadrilă de F-16, adică 16 aeronave. La Câmpia Turzii au mai venit, pe termen scurt, diverse tipuri de avioane militare din alte țări NATO.

Cea de-a doua escadrilă cumpărată de România din Norvegia va merge la o altă bază aeriană, întrucât cele trei escadrile trebuie să fie la baze aeriene diferite.

Prima escadrilă F-16 a României, deja operațională, poartă numele de Escadrila 53 și este la Fetești. Este vorba de cele 17 aeronave pe care România le-a cumpărat, în mai multe tranșe, din Portugalia.

Avioanele F-16 din Norvegia vor forma două escadrile pentru Forțele Aeriene Române

Pentru 32 de avioane F-16, România va plăti Norvegiei 354 milioane de euro. Alte 100 de milioane de euro vor fi plătite către Statele Unite, pentru modernizarea avioanelor. Deci, în total, România urmează să plătească pentru acest contract 454 de milioane de euro fără TVA.

Citiți România Liberă și pe Google News

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă