7.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSerbia se laudă cu arme din Rusia

Serbia se laudă cu arme din Rusia

Serbia se laudă cu arme din Rusia, pe care le-a cumpărat pentru a-și crește capacitatea militară. Serbia a cumpărat sisteme de rachete antitanc Kornet, precum şi cantităţi importante de rachete şi de lansatoare.

Anunțul în acest sens l-a făcut președintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

Unele arme performante au intrat în dotarea Brigăzii 72 Operaţiuni Speciale a armatei Serbiei. Președintele Aleksandar Vucic a vorbit despre noile arme cu prilejul unei vizite la această mare unitate.

Țară neutră, dotată cu arme din Rusia

Serbia este țară neutră dar are, prin tradiție, relații bune cu Rusia. În schimb, Serbia are relații reci cu NATO, care au rămas astfel din perioada războiului din Iugoslavia. Serbia și-a exprimat intenția să intre în UE și este susținută, în acest sens, de Ungaria.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Propunere controversată în Rusia: Marea Neagră să fie redenumită „Marea Rusă”

Denis Bulanov, deputat în Duma Regională Saratov din cadrul Partidului Comunist, a propus redenumirea Mării Negre în „Marea Rusă”. Denis Bulanov a declarat că ideea...

Ministerul Finanțelor împrumută 1,3 miliarde de lei prin obligațiuni scadente în 2026

Ministerul Finanțelor a atras joi, 1,3 miliarde de lei printr-o licitație de obligațiuni de stat, scadente în ianuarie 2026. Dobânda stabilită pentru această emisiune a...

Trump anunță de la Davos că vrea să se întâlnească cu Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Donald Trump a declarat, joi, la Forumului Economic Mondial că vrea să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin ”cât mai curând”, pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă