11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Iohannis și Principesa Margareta reprezintă România la funeraliile Reginei Elisabeta

Președintele Iohannis și Principesa Margareta reprezintă România la funeraliile Reginei Elisabeta

Președintele României, Klaus Iohannis, și Principesa Margareta, custodele Coroanei, reprezintă România la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Președintele Iohannis se află în Anglia încă din ziua de duminică, 18 septembrie. El a participat, duminică seară, alături de ceilalți șefi de stat străini, la o recepție oferită de Regele Charles al III-lea.

Ceremoniile funerare se desfășoară luni, 19 septembrie 2022, în catedrala Westminster Abbey din Londra. Funeraliile de stat ale Reginei încep luni la ora 10 GMT și vor dura, în total, circa nouă ore. Sicriul Reginei va ajunge la catedrală purtat pe un afet de tun. Afetul este o piesă de muzeu, folosită strict pentru sicriele suveranilor, începând cu Regina Victoria, cea care a murit în anul 1901. În final, siciul cu trupul Reginei Elisabeta va fi plasat în criptă, alături de sicriul soțului ei, Prințul Philip.

Cortegiul funerar ar putea fi condus de un general britanic de origine română, Christopher John Ghika. El este descendent al familiei de boieri Ghica, familie domnitoare, în principatul Moldovei, până în anul 1859. Chris Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), care a fost, și el, ofițer în armata britanică.

Un general britanic de origine română conduce funeraliile Reginei Elisabeta

Generalul Chris Ghika este cel care a condus și cortegiul funerar al Prințului Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a. Prințul Philip, duce de Edinburgh, a murit în anul 2021.

La ceremonia funerară din 19 septembrie 2022, de la Londra, asistă șefi de stat sau de guvern din peste o sută de țări. Unul dintre participanți este președintele SUA, Joe Biden. Prezența înalților oficiali străini se face pe baza invitației primite din partea autorităților britanice. Din Rusia nu a fost invitat nimeni.

Circa zece mii de membri ai fortelor de ordine asigură securitatea ceremoniilor de la Londra.

Elisabeta a II-a a decedat la vârsta de 96 de ani și a fost regina Regatului Unit timp de 70 de ani. Fiul Reginei a devenit rege, sub numele de Charles al III-lea.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ibrahima Diarra, supranumit „Kaka din Mali”, transferat de Barcelona. Marele pariu al catalanilor

Tânărul mijlocaș din Mali a semnat un contract până în 2028 și este considerat o viitoare vedetă a fotbalului mondial. FC Barcelona a anunțat transferul...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Darius Olaru, aproape de transferul carierei! Rangers oferă aproape 5 milioane de euro pentru mijlocașul FCSB

Căpitanul roș-albaștrilor, desemnat „Mijlocașul anului” în Liga 1, este dorit insistent de formația scoțiană, care a lansat deja prima ofertă concretă. Darius Olaru, liderul și...
Ultima oră
Pe aceeași temă