19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăAldineUn prinț român este general în armata britanică. A devenit celebru după...

Un prinț român este general în armata britanică. A devenit celebru după ce l-a contrazis pe Trump

Ofițerul Christopher Ghika, general în armata britanică, deține, acum, gradul de general maior.

Funcția din acest moment, din anul 2019, a lui Chris Ghika este aceea de comandant adjunct pentru Strategie și Informații în cadrul Operațiunii internaționale “Inherent Resolve”, condusă de SUA, având drept misiune combaterea grupării teroriste ISIS în Siria și în Irak.

Generalul Ghika are, în anul 2019, 47 de ani. Prințul are o carieră militară strălucită, dar discretă, care a început, în anul 1993, în cadrul regimentului de infanterie “Irish Guards” – o unitate de elită care asigură inclusiv protecția Familiei Regale britanice. De-a lungul timpului, ofițerul Ghika a participat și la misiuni internaționale cum ar fi cele din Macedonia de Nord, Kosovo, Sierra Leone, Afganistan și Irak.

De acum un an, generalul maior Ghika face parte din comandamentul Operațiunii “Inherent Resolve”. De pe această poziție, Chris Ghika a avut o declarație, acum câteva zile, care l-a adus în atenția opiniei publice internaționale. S-a considerat că generalul britanic l-ar fi contrazis pe președintele SUA, Donald Trump.

Ca general în armata britanică, l-a contrazis pe președintele SUA, Donald Trump

„Nu există o creștere a ameninţărilor din partea forţelor proiraniene în Irak şi în Siria. Sperăm şi ne aşteptăm ca această situaţie să continue“, a declarat generalul Chris Ghika, la Bagdad, în cadrul unei teleconferinţe cu responsabili de la Pentagon. Generalul Ghika se referea, în această declarație, la grupările paramilitare irakiene Al-Hashd al-Shaabi, care luptă împotriva ISIS și sunt susținute de Iran.

Generalul Ghika a făcut această afirmație după ce Casa Albă anunțase că ar avea informații „îngrijorătoare“ şi „semnale clare“ despre pregătiri de atac ale Iranului împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu.

„Noi supraveghem ameninţările cu multă atenţie şi ne adaptăm corespunzător măsurile de protecţie a forţelor noastre. Luăm o serie de măsuri de protecţie şi le considerăm total satisfăcătoare. Misiunea noastră este de a învinge gruparea Stat Islamic. Iranul nu figurează nici în ordinele care mi-au fost date, nici în directive, nici în vreun document de organizare“ , a precizat generalul Chris Ghika.

Imediat după aceea, presa occidentală a încercat să afle date suplimentare despre acest ofițer britanic atât de curajos încât să-l contrazică pe președintele Trump.

Urmaș al familiei domnitoare din principatul Moldovei

Conform site-ului washingtonexaminer.com, Chris Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), care a fost, și el, ofițer în armata britanică, tot în cadrul “Irish Guards”,  și care se născuse la Paris, din părinți români.

„Familia Ghika a domnit în Moldova din 1658 până la Unirea Principatelor, în anul 1859”, notează, pe de altă parte, site-ul ziarului The Telegraph.

Un detaliu de culoare oferit de presa britanică este că prințul ofițer John Ghika, tatăl actualului general Chris Ghika, a fost comandantul paradei militare din anul 1978, de la Londra, organizată cu prilejul vizitei liderului comunist al României, Nicolae Ceaușescu. La acel moment, locotenent-colonelul John Ghika a fost  cel care i-a așteptat, călare, în fața intrării în Palatul Buckingham, pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă