2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalPolonia se va ocupa de desființarea „ camerei disciplinare” a Curții Supreme,...

Polonia se va ocupa de desființarea „ camerei disciplinare” a Curții Supreme, la presiunea făcută de Uniunea Europeană

Preşedintele din Polonia, Andrzej Duda, a anunţat joi un proiect de lege pentru desființarea ‘camerei disciplinare’ a Curţii Supreme, organ judiciar creat de actuala putere şi aflat în centrul unui conflict între Varşovia şi Uniunea Europeană, informează AFP şi Reuters.

‘Propun ca această cameră să fie desfiinţată’, a spus preşedintele într-o declaraţie oficială, exprimându-şi speranţa că modificarea, ce mai trebuie aprobată de parlament, va duce la încetarea diferendului cu Bruxellesul.

Conform proiectului, judecătorii în funcţie în această cameră vor putea să aleagă să se transfere la o altă cameră a Curţii Supreme ori să se pensioneze.

Camera disciplinară ar urma să fie înlocuită cu un organ nou, ‘Camera de responsabilitate profesională’, cu 11 judecători.

‘Vreau să dau guvernului polonez un instrument pentru a pune capăt diferendului cu Comisia Europeană’, a declarat preşedintele.

Propunerea sa a fost însă imediat respinsă de critici.

‘Acest proiect de lege nu este decât o tentativă de a obţine banii de la UE printr-o modificare fictivă de denumire, continuând însă încălcarea deciziilor CJUE’, a reacţionat pe Twitter Laurent Pech, profesor de drept european la Universitatea Middlesex din Marea Britanie.

Camera disciplinară face parte dintr-o reformă profundă a sistemului de justiţie polonez, percepută de UE ca un regres în raport cu normele democratice europene şi un atac la adresa independenţei judecătorilor.

Reforma a fost lansată în 2017 de guvernul populist de dreapta al partidului Lege şi Justiţie (PiS), care a explicat-o prin necesitatea de eradicare a corupţiei din sistem şi a moştenirii judecătorilor numiţi sub regimul comunist.

În octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a impus Poloniei o amendă zilnică de un milion de euro pentru ignorarea deciziei sale care ordona suspendarea camerei disciplinare.

Polonia a refuzat să plătească amenda, iar Comisia Europeană, într-o scrisoare de luna trecută, a cerut Varşoviei să achite aproape 70 milioane de euro penalizări acumulate până la acea dată.

Bruxellesul a precizat că, dacă Polonia refuză să plătească, UE ar putea începe să reţină din fondurile europene destinate Varşoviei.

Polonia vrea acum desființarea „camerei disciplinare” de la Curtea Supremă după ce CEDO a condamnat din nou statul polonez

Joi, o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Polonia pentru procedura de numire a judecătorilor camerei civile a Curţii Supreme, care ‘a fost în mod ilegitim influenţată de puterile legislativă şi executivă’, potrivit AFP, conform agerpres.ro.

CEDO s-a pronunţat în acest caz după ce a fost sesizată de compania Advance Pharma, care comercializa un supliment alimentar retras de pe piaţă în 2010, o decizie anulată ulterior.

Compania a dat în judecată statul pentru a cere despăgubiri, iar cazul a ajuns în final la Curtea Supremă, unde Advance Pharma a pierdut.

CEDO consideră că modul în care au fost numiţi judecătorii Curţii Supreme care s-au pronunţat în cazul Advance Pharma constituie ‘o iregularitate fundamentală ce a afectat procedura în ansamblul său’.

CEDO a mai condamnat recent Polonia de trei ori în cazuri ţinând de reforma justiţiei. Curtea de la Strasbourg are pe rol nu mai puţin de 93 de plângeri împotriva statului polonez, majoritatea referitoare la această reorganizare judiciară.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii

România este recunoscută ca una dintre țările cu cel mai scăzut nivel al criminalității, oferind o siguranță mai mare decât multe alte state vest-europene. România...
Ultima oră
Pe aceeași temă