3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalJoe Biden îi cere lui Putin să nu folosească armele chimice sau...

Joe Biden îi cere lui Putin să nu folosească armele chimice sau nucleare în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin să nu utilizeze armele chimice sau nucleare în Ucraina, într-un moment în care armata ucraineană desfăşoară o importantă contraofensivă în ţară, relatează sâmbătă France Presse.

„Aceasta ar schimba cursul războiului într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial”, a avertizat liderul american într-un interviu acordat CBS, din care primele extrase au fost date publicităţii vineri seara.

„Nu o faceţi, nu o faceţi, nu o faceţi!”, a lansat Joe Biden, adresându-i-se preşedintelui rus Vladimir Putin şi promiţând un răspuns „substanţial” al SUA dacă acest pas va fi făcut.

Rusia „ar deveni şi mai mult un paria în lume, mai mult decât a fost ea vreodată”, a avertizat el, potrivit agerpres.ro.

Joe Biden nu ar fi de acord ca Vladimir Putin să utilizeze armele chimice și nucleare în Ucraina, unde ucrainenii câștigă teren tot mai mult

În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasiimobilă de la începutul verii.

În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina. „Planul nu necesită schimbări. Nu suntem grăbiţi”, a afirmat el, după ce îi spusese în aceeaşi zi premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Putin se exprimase în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) la Samarkand (în Uzbekistan).

Rusia a declanşat în 24 februarie o invazie în Ucraina, în ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială”, de fapt o agresiune brutală împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După eşuarea planului iniţial de a captura în câteva zile Kievul, forţele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene în martie, focalizându-se pe regiunile Doneţk şi Lugansk (est) şi sudul ţării.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă