6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalÎmpăratul Naruhito al Japoniei și premierul Kishida ar putea participa la funeraliile...

Împăratul Naruhito al Japoniei și premierul Kishida ar putea participa la funeraliile Reginei Elisabeta

Împăratul Naruhito al Japoniei intenționează să participe la funeraliile reginei Elisabeta a Marii Britanii, în timp ce premierul Fumio Kishida ar putea, de asemenea, să fie prezent, potrivit presei japoneze.

Aceasta ar fi prima călătorie în străinătate a lui Naruhito de la accederea la tron, în mai 2019. Împărăteasa Masako și-a exprimat, de asemenea, dorința de a participa, iar guvernul japonez organizează călătoria lor, au declarat vineri NTV, TBS, citând surse guvernamentale, scrie Reuters.

Kishida se gândește să participe la înmormântare, care, potrivit Marii Britanii, va avea loc peste o săptămână. De altfel, și Președintele american Joe Biden a declarat că va participa la înmormântarea celui mai longeviv monarh britanic în funcție.

Biroul prim-ministrului și Agenția Casei Imperiale nu au putut fi contactate în afara orelor de program pentru a comenta aceste rapoarte.

Familia regală britanică și familia imperială a Japoniei au legături de lungă durată. Împăratul fusese invitat în Marea Britanie de către regină în 2020, dar călătoria a fost amânată din cauza pandemiei.

Regina Elisabeta, care a vizitat Japonia în 1975 pentru a se întâlni cu împăratul Hirohito de atunci, a avut o „mare contribuție” la consolidarea legăturilor Japoniei cu Marea Britanie, a declarat vineri Kishida.

Prezentând, de asemenea, condoleanțe, Naruhito, care a studiat la Universitatea Oxford în anii 1980, a fost „profund întristat” de moartea reginei, a declarat Agenția Casei Imperiale. Masako a studiat, de asemenea, la Oxford.

Împăratul și împărăteasa au intrat vineri în doliu timp de trei zile, deoarece simțeau „o durere profundă”, a anunțat agenția.

Este rar ca un împărat japonez să participe la o înmormântare regală în străinătate. În 1993, împăratul de atunci Akihito, în prezent împărat emerit, a participat la funeraliile de stat ale Regelui Baudouin al Belgiei împreună cu împărăteasa de atunci Michiko.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă