2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia începe retragerea trupelor de la granița cu Ucraina

Rusia începe retragerea trupelor de la granița cu Ucraina

Rusia începe retragerea trupelor de la granița cu Ucraina, anunță, marți, responsabili militari de la Moscova.

Informații în acest sens sunt transmise BBC, care citează agenția rusă de presă Interfax. „Unități din raioanele militare de Sud și Vest, care și-au finalizat misiunile, au început îmbarcarea în trenuri și autovehicule și încep să revină în garnizoanele lor, astăzi”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

Pe de altă parte însă, tot potrivit acestuia, trupele Rusiei continuă exerciții militare pe scară largă. În exerciții sunt implicate „practic toate districtele militare, navele și trupele aeropurtate”. Anterior acestor anunțuri, circa 130.000 de militari ruși s-ar fi aflat la frontierele Ucrainei. Militari ruși se află inclusiv în Belarus, sub pretextul unor exerciții.

Informațiile venite din surse rusești sunt contradictorii. Pe de altă parte însă, Occidentul insistă asupra riscului declanșării unui atac al Rusiei asupra Ucrainei. Marți dimineață, cel mai recent anunț postat pe site-ul Ambasadei SUA în Ucraina preciza că șefii Ambasadei se mută, din motive de siguranță, de la Kiev la Lvov, adică în vestul Ucrainei, aproape de granița cu România și Polonia. De asemenea, Ambasada recomandă cetățenilor Statelor Unite să plece imediat din Ucraina.

Rusia începe retragerea unor unități dar continuă exercițiile din Belarus

Separat, Departamentul de Stat al SUA a postat un avertisment legat de Republica Moldova. Cetățenii SUA sunt sfătuiți să evite deplasarea în Republica Moldova. Se știe că această țară are pe teritoriul ei trupe rusești, în Transnistria. Această regiune separatistă a Republicii Moldova se află chiar la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Ținând cont de trupele din Rusia, din Belarus, din Transnistria și din Marea Neagră, practic Ucraina este aproape încercuită de trupe rusești.

„Evitați să călătoriți în Republica Moldova din cauza Covid 19, a activității militare neobișnuite a Rusiei în jurul Ucrainei și a conflictului nerezolvat dintre regiunea separatistă a Transnistriei și guvernul central. Cetățenii americani trebuie să plece imediat din Transnistria prin mijloace comerciale sau private”, avertizează Departamentul de Stat de la Washington.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă