Președinta Maia Sandu ar putea face o vizită la Kiev, unde ar urma să aibă o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski.
„Există un asemenea plan. O să revin cu mai multe detalii atunci când lucrurile vor fi confirmate”, a precizat președinta Republicii Moldova, citată de presa de la Chișinău.
Declarația acesteia intervine după ce patru lideri politici europeni au făcut o vizită comună în Ucraina. Cei patru au fost președintele României, președintele Franței, cancelarul Germaniei și premierul Italiei. Un purtător de cuvânt al Președinției Ucrainei, citat de presa de la Kiev, a explicat că, dacă președinta Republicii Moldova va veni în Ucraina, vizita nu va fi anunțată dinainte, din motive de siguranță.
Vizita președintei Republicii Moldova ar urma să aibă loc imediat după ce aceste două țări au primit statut de candidat oficial la aderarea la UE. Ucraina și Republica Moldova au primit simultan statutul de stat candidat. Momentele intrării în UE a acestor două țări nu vor fi neapărat simultane.
Maia Sandu a mai avut o vizită la Kiev în anul 2021
Maia Sandu a mai avut o vizită în Ucraina în anul 2021, înainte să înceapă războiul în Ucraina.
Pe de altă parte însă, actualul război cu Rusia, purtat pe teritoriul Ucrainei, continuă.
Citește și:
Rusia – Ucraina, ziua 202: stenogramele discuțiilor dintre Macron și Putin au apărut în mass-media
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!