Adunarea Parlamentară din Consiliul Europei confirmă că Transnistria este o „regiune ocupată” de Rusia. Această decizie a fost adoptată în seara zilei de 15 martie 2022. Rezoluția Adunării Parlamentare include un amendament care menționează „agresiunea militară împotriva Republicii Moldova și ocuparea regiunii transnistrene”.
Amendamentul fusese propus de 20 de eurodeputați din România, Ucraina, Franța, Estonia, Marea Britanie și Georgia. Amendamentul a fost admis într-o sesiune extraordinară în care s-a analizat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Concluzia sesiunii a fost o propunere care solicită excluderea Rusiei din Consiliul Europei. Decizia finală privind eventuala excludere a Rusiei o va lua Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
Nici măcar Rusia nu vrea să mai facă parte din Consiliul Europei
Pe de altă parte, chiar în ziua de marți, 15 martie, Rusia a anunțat că vrea să se retragă din Consiliul Europei. Moscova și-a exprimat intenția de retragere înainte ca APCE să emită propunerea în acest sens.
Cu privire la situația Transnistriei, prima reacție a Republicii Moldova a venit de la ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. El a precizat că guvernul de la Chișinău va continua să caute soluții „pentru reintegrarea țării prin dialog, negocieri”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!