-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaA patra zi de război în Ucraina. Anonymous a atacat căile ferate...

A patra zi de război în Ucraina. Anonymous a atacat căile ferate din Belarus. Circuația trenurilor e paralizată- LIVETEXT

Este a patra zi de război, iar pierderile de vieți omenești sunt de ordinul miilor. Și rușii sunt afectați, potrivit autorităților ucrainiene. Între timp, bombardamentele continuă în tot mai multe orașe din Ucraina. Sunt imagini care vă pot afecta emoțional!

LIVETEXT cele mai importante momente ale zilei

Update, ora 21.00. Căile ferate din Belarus nu mai funcționează. A fost un atac cibernetic lansat de Anonymous. La Sankt Petersburg sunt manifestații de amploare împotriva războiului.

Update, ora 20.10: Primarul Kievului: „Orașul este încercuit. Nu se mai poate ieși din Capitală. Ne apropiem de o catastrofă umanitară”. Kievul ar putea capitula în această noapte.

război bilanț,război
Militari ucraineni care apără Kievul

Update, ora 20.00: Turcia recunoaște starea de război. Ministrul de Externe turc Mevlut Cavusoglu a declarat că va implementa Convenţia de la Montreux, transmite Reuters. Potrivit convenţiei, Turcia deţine controlul asupra circulaţiei navale către Marea Neagră prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele şi poate limita traversarea vaselor de război în timp de conflict sau dacă este ameninţată.

Update, ora 19.35: Suedia a anunțat că va livra Ucrainei arme anti tanc. Toate statele membre UE au anunțat că vor veni în ajutor cu armament. Și România a spus că trimite muniție, p elângă alte ajutoare care constau în alimente neperisabile, medicamente și haine.

război bilanț,război
În Ucraina se duc lupte grele între soldații ucraineni și trupele rusești

Update, ora 19.25: Uniunea Europeană a decis, duminică, noi sancțiuni împotriva Belarusului. Astfel, regimului de la Minsk i se interzic exporturile din „cele mai importante sectoare economice”. Belarus este  „complice” la invazia rusă a Ucrainei, a anunțat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sunt vizate sectoarele de hidrocarburi, tutun, ciment, fier și oțel. Oficialii din Belarus, care au „asistat Rusia” în ofensiva sa din Ucraina, sunt, de asemenea, vizați de sancțiuni. Belarus se află deja sub sancțiunile Uniunii Europene după ce și-a reprimat opoziția și a deturnat un avion european pentru a aresta un dizident.

război bilanț,război
Un soldat ucrainean rănit așteaptă îngrijiri medicale.

Update, ora 19.15: Şeful delegaţiei Rusiei la o importantă reuniune a ONU asupra schimbărilor climatice și-a cerut duminică scuze pentru invazia forţelor armate ruse în Ucraina, calificând-o drept nejustificată, potrivit mai multor surse, care i-au ascultat declaraţia în cursul acestei videoconferinţe cu uşile închise, reunind 195 de ţări, relatează AFP.

Update, ora 19.00: Uniunea Europeană a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. România trimite în Ucraina tone de alimente, medicamente, haine și alte ajutoare. 15 camioane cu alimente vor pleca, în această seară, spre Cernăuți, cu ajutorul Crucii Roșii.

Update, ora 18.30. Un ucrainean din loalitatea Berdiansk a zărit o mină pe drum și nu a mai așteptat specialiștii militari care se ocupă îndepărtarea în siguranță a bombelor neexplodate. Omul și-a riscat viața luând mina în brațe și eliberând drumul pe care urmau să treacă vehicule militare ucrainene.

Update, ora 17.50: Mai mulți romi au furat un tanc rusesc în sudul Ucrainei. Articolul intregal.

Update, ora 17.20. Noi explozii în Kiev. Apartamente și mașini distruse. Mai multe aici.

Update, ora 17.00: Joe Biden condamnă decizia lui Putin de a pune în joc armele nucleare. Citește aici continuarea.

război bilanț,război
Armata ucraineană nu se predă

Update, ora 16.20: Franța închide spațiul aerian. „Franța își închide spațiul aerian pentru toate avioanele și companiile aeriene rusești începând din această seară”, a spus Jean-Baptiste Djebbari.

Update, ora 16.08: Papa Francisc a cerut astăzi, în timpul rugăciunii Angelus, în Piaţa Sfântul Petru, ca „armele să tacă” în Ucraina. „Mă gândesc la bătrâni, la toţi cei care, în acest moment, caută un refugiu, la mamele care fug împreună cu copiii lor. Ei sunt fraţi şi surori, pentru care este urgent să deschidem culoare umanitare şi pe care trebuie să-i primim”, a declarat Suveranul Pontif.

Update, ora 16.00: Miniștrii de interne ai UE și-au dat întâlnire la ora 18.00.

Update, ora 15.30: Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declarații agresive din partea țărilor NATO”. Citește mai mult aici.

Update, ora 15.20: O delegație a Ucrainei va pleca la Minsk pentru negocieri, așa cum a cerut inițial Rusia. Președintele Volodimir Zelenski nu va participa.

Update, ora 15.10: Proteste de amploare pe tot globul, împotriva Rusiei – VIDEO /Update. Detalii aici.

Update, ora 15.00: Ambasadorul Marii Britanii în România merge la vama Siret. Mai multe aici.

Update, ora 14.40: Între timp, la Moscova, oamenii stau la cozi la bancomate.

Update, ora 14.20: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a depus o cererea împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție, acuzând-o de manipularea noțiunii de genocid pentru a-și justifica agresiunea. Pe de altă parte, liderul ucrainean a sugerat că liderul de la Kremlin ar putea fi el însuși acuzat de genocid.

Update, ora 14.00: Harta Razboiului. Pe măsură ce trupele ruse intră în Harkov, al doilea mare oraș al Ucrainei, atacurile continuă și în jurul capitalei Ucrainei, Kiev. Citește aici mai departe.

Update, ora 13.50: Bilanțul provizoriu, dat de ucrainieni

Pierderi ale rușilor.

– 4.300 de decese;

– 27 de avioane;

– 26 de elicoptere;

– 146 de tancuri;

– 706 vehicule blindate;

– 49 de tunuri;

– un sistem de apărare anti-aeriană Buk;

– 4 sisteme cu lansare multiplă de rachete Grad;

– 30 de vehicule;

– 60 de cisterne;

– două drone;

– două ambarcațiuni.

Rusia cheltuie pe o zi de război peste 20 de miliarde de dolari arată presa internațională. Mai multe aici.

PIERDERI UCRAINA: După cele trei zile de la startul invaziei, bilanțul se arată tragic: cel puțin 198 de persoane au murit și peste 1.100 au fost rănite, transmit autoritățile ucrainene.

Update, ora 13.30: Ucrainenii au recucerit orașul Harkov, al doilea ca mărime din țară – VIDEO. Detalii aici.

Update, ora 12.00: Dialog halucinant între un tanchist rus și un civil ucrainean: „Am rămas fără carburant, nu știm unde mergem”. Mai multe aici.

Update, ora 11.00: În cazul în care România este agresată, România intră în război, anunță ministrul Apărării. Aici detalii.

Update, ora 06.00: Europa ia măsuri împotriva Rusiei. Mai multe bănci rusești, deconectate de la sistemul SWIFT. Articolul aici.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă