Deși guvernanții au promis distribuirea tuturor deciziilor de recalculare a pensiilor până la 1 septembrie, acest termen nu va fi respectat în toate județele.
Potrivit ProTV, după două săptămâni de distribuire prin intermediul poștașilor, mii de pensionari încă așteaptă deciziile de recalculare a pensiilor, din diverse motive: erori de calcul sau de adresă, ori necesitatea unor verificări suplimentare.
Mulți pensionari, îngrijorați de întârzieri, s-au prezentat personal la ghișeele Caselor de Pensii.
La Cluj, de exemplu, Casa Județeană de Pensii a întârziat distribuirea pentru a verifica din nou calculele, chiar dacă asta înseamnă depășirea termenului stabilit.
În Alba, 5.000 de decizii au fost retrase din distribuire din cauza unor nereguli, iar unele nu au putut fi corectate la timp.
Câți pensionari vor primi mai mulți bani
Potrivit Ministerului Muncii, din cele 4,6 milioane de pensii recalculate, aproape 83% au fost majorate.
În schimb, 13% dintre pensionari nu au primit nicio creștere, dar vor beneficia de indexarea de anul viitor.
Aproximativ 4% dintre pensionari au primit decizii cu sume mai mici, iar aceștia vor rămâne cu pensia înghețată la nivelul lunii august până când majorările anuale vor depăși valoarea recalculată.
Guvernul a anunțat că va continua să sprijine pensionarii cu venituri mici.