15.3 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiÎntâlnire la Cotroceni. Iohannis cere restricții mai dure. La ce să ne...

Întâlnire la Cotroceni. Iohannis cere restricții mai dure. La ce să ne așteptăm

O întâlnire la Cotroceni între Klaus Iohannis și responsabilii cu gestionarea pandemiei are loc miercuri, începând cu ora 17.30. La ședință vor participa toate persoanele care gestionează criza sanitară cu care se confruntă România. Președintele cere noi restricții care să prevină răspândirea Covid-19. Situația este disperată, iar măsurile se anunță dure. La ce să ne așteptăm?

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului. 

Întâlnire la Cotroceni. Cine participă la ședință

La şedinţă participă prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă, scrie news.ro.

Şeful statului a declarat, marți, că se impun cât mai curând restricţii care să ducă la limitarea pandemiei, dată fiind transmiterea comunitară extinsă a tulpinii Delta care face ca cifrele să fie din ce în ce mai alarmante.  

Iohannis recunoaște: „Nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum”

Președintele Iohannis a declarat marți, într-o conferință de presă, că situația din România este mai mult decât alarmantă și se impun de urgență măsuri și noi restricții. 

”Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor (…) În acelaşi timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă şi este nevoie de ele acum. Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgenţă de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea şi interacţiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma şi pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toţi, ca societate”, a declarat, marţi seară, preşedintele Klaus Iohannis.  

Întâlnire la Cotroceni. La ce restricții ne putem aștepta 

Președintele Iohannis ar putea solicita restricții mai dure și noi măsuri de combatere a pandemiei. 

Impunerea Stării de Urgență

Primul lucru la care ne gândim și pe care îl luăm în calcul este instituirea Stării de Urgență. În acest caz, președintele semnează un decret, șeful Executivului îl contrasemnează, iar apoi decretul este supus votului în Parlament.

Modificare Stării de Alertă

Restricțiile impuse în timpul Stării de Alertă ar putea să se înmulțească. Noile propuneri și măsuri vor putea fi adoptate printr-o decizie a CNSU.

Carantină zonală

Și carantina zonală ar putea fi o restricție introdusă prin decizii ale CNSU

Introducerea certificatului verde 

În ședința care va avea loc la Cotroceni s-ar putea discuta despre obligativitatea certificatului verde Covid. Astfel, românii ar putea fi obligați să prezinte certificat verde Covid aproape peste tot pe unde merg, cu excepția magazinelor esențiale și farmaciilor. Mai mult, certificatul verde digital ar trebui prezentat în toate instituțiile publice, inclusiv pentru angajați, dar și la pelerinaje religioase.

De asemenea, ar putea fi impuse restricții de mișcare mai dure pe timp de noapte, dar și restricționarea completă a anumitor activități. 

Marţi, România a înregistrat cel mai dur bilanţ de la debutul pandemiei: 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 574 de decese şi 1.805 pacienţi cu COVID-19 la ATI.  

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Fed reduce dobânda-cheie și transmite un mesaj de stabilitate în fața noii administrații Trump

Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică instituție bancară din lume, a redus joi dobânda de referință cu 0,25%, o decizie ce reflectă optimismul...

Răzvan Lucescu, dezamăgit după înfrângerea suferită de PAOK în fața lui Manchester United!

PAOK Salonic a pierdut cu scorul de 0-2 partida disputată împotriva lui Manchester United pe Old Trafford, în a patra etapă a fazei grupelor...

PSG intră în cursa pentru Viktor Gyokeres, starul lui Sporting Lisabona!

Viktor Gyokeres, atacantul suedez care strălucește la Sporting Lisabona, a atras atenția unor giganți europeni, iar cel mai recent club interesat de semnătura sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă