4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalIndia i-a transmis Canadei să-și repatrieze 41 de diplomați

India i-a transmis Canadei să-și repatrieze 41 de diplomați

India a transmis Canadei că trebuie să repatrieze 41 de diplomați până la 10 octombrie, în contextul în care disputa diplomatică dintre cele două națiuni se adâncește, potrivit unor surse citate marți de Financial Times și Reuters, preluate de jurnalul.ro.

Legăturile bilaterale au devenit foarte tensionate din cauza suspiciunii canadiene că agenți guvernamentali indieni au avut un rol în uciderea în iunie, în Canada, a unui lider religios. Acesta provine din India, dar avea cetățenie canadiană și locuia în Canada.

Autoritățile din India au amenințat cu revocarea imunității diplomatice a diplomaților cărora li s-a spus să plece și nu au făcut-o. Canada are 62 de diplomați în India.

Premierul canadian Justin Trudeau a refuzat să confirme informația privind expulzările, dar a declarat că Ottawa nu dorește să escaladeze disputa. Ministerele de externe din India și din Canada nu au comentat informația.

Tensiunile dintre cele două țări s-au amplificat după ce Canada a declarat că investighează „acuzații credibile” care leagă India de uciderea unui lider separatist. India a respins vehement acuzația, numind-o „absurdă”. Analiștii spun că relațiile dintre cele două țări, care au fost tensionate timp de luni de zile, sunt acum la cel mai scăzut nivel din toată istoria.

Indianul Hardeep Singh Nijjar, în vârstă de 45 de ani, a fost împușcat mortal în fața unui templu sikh pe 18 iunie în Surrey, o suburbie a orașului Vancouver cu o populație sikh numeroasă. Nijjar a susținut o patrie sikh sub forma unui stat independent în India și a fost desemnat de indieni drept „terorist” în iulie 2020.

Sikhii canadieni protestează împotriva uciderii unui activist

Sikhii canadieni au organizat luni (25 septembrie) mici proteste în fața misiunilor diplomatice ale Indiei, la o săptămână după ce premierul Justin Trudeau a declarat că ar putea exista o legătură între New Delhi și uciderea unui avocat separatist sikh în Columbia Britanică, potrivit Reuters.

Trudeau s-a prezentat în parlament, în urmă cu o săptămână, pentru a spune că agențiile interne de informații urmăreau în mod activ acuzații credibile care leagă agenții din New Delhi de împușcarea cetățeanului canadian Hardeep Singh Nijjar, în vârstă de 45 de ani, în iunie.

Aproximativ 100 de protestatari din Toronto au ars un steag indian și au lovit cu un pantof un decupaj de carton al prim-ministrului indian Narendra Modi. Aproximativ 200 de protestatari s-au adunat și în fața consulatului din Vancouver.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Acuze de transfer pe bani al parlamentarilor de la opoziție la putere. În ce condiții s-ar duce Marcel Ciolacu la POT

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a afirmat, luni, imediat după votul de învestitură, că oricine are dovezi că social-democraţii ar oferi sume de...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă