1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalIncertitudine mare în rândul alegătorilor cu câteva zile înainte de alegerile din...

Incertitudine mare în rândul alegătorilor cu câteva zile înainte de alegerile din Franța

Este incertitudine mare în rândul alegătorilor din Hexagon cu doar câteva zile înainte de scrutinul prezidențial organizat de Franța.

Cu câteva zile înainte de primul tur de scrutin al Franței pentru alegerile prezidențiale din această duminică (10 aprilie), voluntarii merg din ușă în ușă în speranța de a înclina votul în favoarea candidaților lor, conform Reuters.

În orașul rural Vire din Normandia, Olivier Gaussens, un voluntar al mișcării de extremă stângă L’Union Populaire, încearcă să comunice direct cu alegătorii.

„ Cu doar câteva zile înainte de vot vom încerca să facem în așa fel încât să putem elimina o parte din nehotărârea în probleme precum pensionarea, salariul minim și creșterea salariilor în loc să reducem contribuțiile fiscale, ceea ce se va face doar printr-un schimb de idei față în față”, a spus el.

Această incertitudine a alegătorilor din Franța provine și din faptul că mai multe probleme s-au adunat și-au făcut pe cetățeni indeciși

Primarul orașului Vire, Marc Andreu, al cărui partid de centru-dreapta îl sprijină pe actualul președinte Emmanuel Macron, consideră că o mulțime de probleme concurente contribuie la indecizia alegătorilor.

„ Este multă incertitudine. Sunt mulți oameni care ezită între a-și exprima furia pentru că nu pot să-și facă plinul la mașină sau să-și plătească facturile la electricitate sau, dat fiind contextul, să opteze pentru continuitate pentru a nu se nărui totul. Așa se face că sunt mulți oameni care nu știu ce vor.”

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă