Incendiu puternic într-un spa din comuna Măciuca. Peste 40 de persoane s-au autoevacuat, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Conform ISU Vâlcea, persoanele care se aflau la fața locului nu au avut nevoie de asistență medicală. De asemenea, s-a intervenit cu două echipaje de stingere cu apă şi spumă.
Declarații ale reprezentanților ISU Vâlcea
„Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în bucătăria restaurantului. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat 43 de persoane (15 personal salarial, 28 de persoane cazate). Nu a fost nevoie de ajutor medical pentru persoanele în cauză. Au fost ventilate spaţiile de cazare şi celelalte încăperi adiacente”.
Potrivit primelor indicii, pompierii au afirmat că flăcările s-ar fi declanşat în interiorul spaţiilor de gătit.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!