7 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăInternaționalÎn timp ce Finlanda și Suedia vor, Austria nu are nici o...

În timp ce Finlanda și Suedia vor, Austria nu are nici o intenție să adere la NATO


În vreme ce Finlanda și Suedia au anunțat că vor, Austria pare să nu fie deloc interesată să adere la NATO.

În contextul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO, ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a declarat luni că ţara sa nu are nicio intenţie de a adera la alianţa nord-atlantică, transmite dpa.

„Avem o situaţie geografică complet diferită. Avem şi o istorie diferită şi cred că trebuie pur şi simplu să se ţină seama de asta”, a explicat el presei cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la Bruxelles.

Austria nu vrea să adere la NATO, dar consideră că invazia rusă în Ucraina este o agresiune pe care o condamnă

Schallenberg a adăugat că asta nu înseamnă că Austria este neutră politic: „Nu există neutralitate într-un război de agresiune”, a spus ministrul, referindu-se la invazia rusă în Ucraina. „Am adoptat o poziţie foarte clară, susţinem toate sancţiunile şi face tot ce putem în privinţa sprijinului”, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă securitatea Austriei poate fi garantată în afara NATO, reprezentantul guvernului de la Viena a afirmat că ţara sa intenţionează să crească investiţiile în securitate.

Şeful diplomaţiei austriece a apreciat că este important să ne dăm seama că „lumea nu este atât de prietenoasă cât ne-am dori” şi există state care sunt gata să facă uz de forţa militară pentru a-şi susţine interesele.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Poliția din Țările de Jos a dat publicității fotografiile a doi dintre suspecții arestați în furtul tezaurului dacic

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre suspecții arestați, joi, bănuiți că ar fi fost implicați în jaful de la Muzeul din Drents,...

FCSB-Manchester United 0-2. Care sunt posibilii adversarii din play-off-ul Europa League pentru FCSB

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a opta și ultima...
Ultima oră
Pe aceeași temă