În Rusia începe campania obişnuită de recrutare de primăvară, a anunţat sâmbătă site-ul de ştiri RBK, preluat de dpa.
Sursa respectivă precizează că decretul privind operaţiunea a fost semnat de preşedintele Vladimir Putin şi îl citează pe contraamiralul Vladimir Ţimlianski din Marele Stat-Major, potrivit căruia vor fi chemaţi sub arme circa 147.000 de tineri din cei 700.000 încorporabili.
Ţimlianski a subliniat că noii recruţi nu vor fi trimişi să lupte în Ucraina. El a declarat vineri că, pentru prima dată, convocările vor fi trimise de districtele militare şi sub formă electronică; până acum, ordinele erau trimise doar prin poştă, procedură care va continua acolo unde nu există mijloace informatice, potrivit agerpres.ro.
Rusia a pornit campania de recrutare de primăvară, fiind prima dintre cele două ale anului, ce se va termina pe 15 iulie
Campania de recrutare este prima din cele două programate anul acesta şi se va încheia în 15 iulie.
Serviciul militar cu durata de cel puţin un an este obligatoriu pentru cetăţenii ruşi de sex masculin cu vârste între 18 şi 27 de ani.
Rusia a finalizat acțiunea de mobilizare a 300.000 de soldați
Rusia a finalizat acțiunea de mobilizare parțială, aducând în armată 300.000 de soldați, a anunțat ministrul Apărării, generalul Serghei Șoigu.
Ministrul a făcut acest anunț la data de 1 noiembrie 2022. Mobilizarea parțială s-a realizat conform ordinului președintelui Putin, din data de 21 septembrie, a precizat ministrul Apărării. Șoigu a recunoscut că „au existat anumite disfuncționalități în activitatea centrelor de recrutare, în prima etapă”, dar aceste probleme au fost corectate pe parcurs.
Ministrul se referea, probabil, la situații în care au fost încorporați bărbați care erau inapți să facă armata. Unele erori au fost recunoscute chiar în media rusă și au generat furia unor propagandiști ai Kremlinului. Însuși președintele Putin a avut o declarație în care promitea că erorile vor fi corectate.
Mobilizarea parțială a fost ordonată pentru a suplimenta trupele rusești trimise la război în Ucraina. Rusia a atacat Ucraina la data de 24 februarie 2022, pretextând o „operațiune militară specială”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!