12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiImpozitarea progresivă, mult promisă de Ciolacu, a rămas în bătaia vântului

Impozitarea progresivă, mult promisă de Ciolacu, a rămas în bătaia vântului

Una dintre marile promisiuni ale premierului Marcel Ciolacu, chiar înainte de a prelua funcția de la palatul Victoria, a fost introducerea impozitării progresive și a taxării marilor companii cu 1 la sută. Fondul Monetar Internațional a recomandat această variantă, care teoretic ar aduce bani la buget, dar în același timp ar însemna majorări ale salariului brut pentru ca veniturile să nu scadă, această măsură fiind una cu două tăișuri.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a insistat, în raportul prezentat după misiunea de evaluare din toamnă pe tema introducerii impozitului progresiv. Argumentul important al reprezentanților FMI este că un impozit progresiv ar aduce mai mulți bani la buget și, deci, ar contribui la o viitoare reducere a deficitului bugetar.

În cazul bugetarilor de exemplu, o creștere a impozitelor pentru salariile mai mari de 8.000 lei brut la o cotă, să zicem, de la 10% la 20% ar însemna o reducere a salariului net și o creștere a impozitării. Pentru salariile plătite din fonduri publice impozitul progresiv va aduce o problemă majoră și anume nemulțumirea angajaților din sectorul bugetar care își vor vedea veniturile nete diminuate. Măsura de creștere a salariilor brute va aduce însă o altă mare problemă, respectiv o creștere a impozitelor și contribuțiilor aferente unui salariu brut mai mare. Impozite și contribuții care în cazul salariilor plătite din fonduri publice vor fi achitate chiar de la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, bugetul va plăti mai mult în cazul introducerii impozitării progresive, ceea ce va însemna o presiune în plus asupra cheltuielilor bugetare și implicit asupra deficitului.

Marcel Ciolacu spune că nu renunță la această formă de impozitare care în mod normal ar aduce mai mulți bani, dar se și cheltuie pentru salarii.

”Eu îmi continui demersul ca la un moment dat România să intre într-o impozitare progresivă”, a spus Ciolacu.

În schimb, ne amintim că Marcel Ciolacu a propus două variante pentru reforma fiscală din 2024: una cu cotă unică de 16%, ceea ce ar majora puternic impozitarea pe venit și pe capital, în prezent de 10%, respectiv 8%, sau impozit progresiv.

Astfel, premierul a afirmat că reforma fiscală care va avea loc în 2025 va trebui să se bazeze pe unul dintre cele două principii: menținerea cotei unice sau introducerea impozitării progresive.

Ce este impozitarea progresivă

Impozitarea progresivă este un sistem fiscal în care cota de impozitare crește proporțional cu nivelul de venit al contribuabilului.

Cu cât venitul unei persoane este mai mare, cu atât cota de impozitare aplicată asupra acelei părți a venitului este mai ridicată.

Acest tip de sistem are ca scop să impoziteze mai greu pe cei cu venituri mari și să ofere o încurajare fiscală pentru cei cu venituri mai mici.

Astfel, fiecare cetățean ar contribui la finanțarea serviciilor publice în funcție de veniturile pe care le are. Cei care câștigă mai mult, contribuie mai mult ca procent, în funcție de niște praguri de impozitare.

În 2024 nu va crește nicio taxă

Marcel Boloș a declarat în repetate rânduri că până la 1 ianuarie 2025 nu va crește niciun impozit și nicio taxă, precizând că acest luru este inclus și în legea bugetului pe acest an.

“Ce spuneam de pace fiscală mă refeream la faptul că față de aceste modificări în plus nu va mai fi în discuție pentru anul 2024 nicio altă taxă sau un alt impozit. Acest lucru se știe de la aprobarea legii bugetului de stat că începutul de an, prin amendamentul care a fost adus la legea bugetului de stat, avem zero impozite și taxe în anul 2024. Acestea sunt elementele contextuale și România trebuie să meargă mai departe cu investițiile europene pentru că acestea sunt baza pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a spus Boloș, la Digi 24.

Și Marcel Ciolacu a precizat că anul acesta nu vor exista noi taxe și impozite, ceea ce arată clar că promisiunea de introduce impozitul progresiv sau de a modifica cota TVA nu vor fi posibile curând.

„Am spus-o şi o să o repet – în anul 2024, din punctul meu de vedere, sunt două lcururi foarte clare – nu vor fi măriri de taxe şi impozite şi va exista o stabliitate politică, pentru că avem, indiferent de discuţii în interiorul coaliţiei, avem o datorie faţă de dumneavoastră”, a declarat Ciolacu.

Și uite așa mult revoluția fiscală ce avea să aducă mai mulți bani la buget tot întârzie să apară. În afară de impozitarea microintreprinderilor, nu știm încă dacă marile firme vor fi sau nu impozitate.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă