4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăIgor Dodon va sta în arest preventiv la domiciliu pentru 30 de...

Igor Dodon va sta în arest preventiv la domiciliu pentru 30 de zile

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost plasat joi în arest preventiv la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, anunţă presa de peste Prut.

El fusese reţinut marţi pentru 72 de ore, după ce procurorii au dispus percheziţii la reşedinţele sale.

Fostul lider al Partidului Socialiştilor este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită, potrivit agerpres.ro.

Procurorul de caz Petru Iarmaliuc a declarat că va contesta decizia de joi a instanţei de fond pentru că o consideră neîntemeiată. În opinia sa, Igor Dodon ar putea astfel să comunice cu persoane implicate în acest caz, relatează Radio Chişinău în ediţia sa online.

Igor Dodon va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile, suspectat că are intenția de a pleca din Republica Moldova

De asemenea, conform sursei citate, procurorul a declarat că Igor Dodon ar fi intenţionat să plece din ţară.

La ieşirea din sala de judecată, Igor Dodon a spus că acest dosar este unul politic şi că ar fi fost realizat la comanda preşedintei Maia Sandu pentru a distrage atenţia de la problemele din Republica Moldova şi a lichida opoziţia, mai consemnează Radio Chişinău.

Şi cumnatul lui Igor Dodon a primit 30 de zile de arest preventiv, dar va fi plasat în penitenciarul nr.13.

Procurorii din Republica Moldova l-au reținut pe fostul președinte al țării, Igor Dodon. Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu, a confirmat această informație. Acțiunea de reținere a avut loc în dimineața zilei de 24 mai 2022. Mandatul de reținere este pe 72 de ore.

Igor Dodon a fost șef al statului între anii 2016 – 2020 iar acum este președinte de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). PSRM este partid parlamentar dar a intrat în opoziție după alegerile din anul 2021.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu, după 16 ani de suspendare

Ministerul Apărării din Croația, membră NATO din 2009, a anunțat marți că, începând cu ianuarie 2025, va demara procesul de reintroducere a serviciului militar...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă