Ziua Tratatului de la Trianon este marcată într-o serie de acțiune pe care le organizează, în afara României, Institutul Cultural Român (ICR).
Data de 4 iunie este declarată Ziua Tratatului de la Trianon, în amintirea documentului cu acest nume semnat la finalul primului Război Mondial. În anul 2023, ICR organizează acțiuni pe această temă în mai multe țări.
Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, organizează proiectul intitulat „Trianon 100. Recunoaşterea internaţională a Marii Unirii”, care va consta în difuzarea pe site-ul şi paginile de social-media ale reprezentanţei, în data de 4 iunie, a unui interviu realizat cu prof. Francesco Guida (Universitatea RomaTre), în limba italiană.
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Trinitas TV, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Societatea de Studii Româneşti „Miron Costin” şi ÎnvieTradiţia.ro, organizează proiecţia filmului documentar Nicolae Iorga, în data de 5 iunie, în Aula Complexului Universitar „Beato Pellegrino” al Universităţii din Padova.
ICR Lisabona va posta pe reţelele sale de socializare, în data de 4 iunie, un colaj de imagini cu Tratatul, dar şi alte imagini relevante privind momentul semnării acestuia (negocieri, personalităţi istorice implicate etc). Proiectul este organizat în colaborare cu Direcţia Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe, care a furnizat reprezentanţei materialele documentare.
ICR Paris va posta pe reţelele sale de socializare, tot pe 4 iunie, un episod din seria de filme „5 minute de istorie”, realizată de TVR, avându-l ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu. Episodul cu tema Tratatul de la Trianon este realizat în limba română, iar postarea va fi însoţită de traducerea în limba franceză.
ICR Londra organizează un eveniment online intitulat „Tratatul de la Trianon, piatră de hotar a Noii Europe. Reflecţii asupra rolului Imperiului Britanic”. Invitat este dr. Florin Abraham, director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) şi conferenţiar de Ştiinţe Politice la Facultatea de Comunicare a Universităţii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică (SNSPA) din Bucureşti.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!