2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiIași: S-a lăsat cu scandal în prima zi de pelerinaj la racla...

Iași: S-a lăsat cu scandal în prima zi de pelerinaj la racla Sfintei Parascheva

La Iași s-a lăsat cu scandal în prima de pelerinaj! Mai mulți credincioși care stăteau la coadă pentru a ajunge la racla Sfintei Parascheva au început să se certe chiar și cu reprezentanții Catedralei Mitropolitane.

Credincioșii, nemulțumiți de organizare

Credincioșii au început să se certe între ei, și chiar și cu autoritățile, în timp ce stăteau la coadă pentru a ajunge la racla Sfintei Parascheva. S-au purtat discuții aprige cu jandarmii, iar pelerinii au reclamat că cei veniți în grupuri organizate au intrat înaintea lor, care așteptau de 4-5 ore la coadă, potrivit digi24.ro.

În dimineața aceasta, au ajuns peste 6.000 de pelerini, cu peste 100 de autocare la Iași.

În perioada 8-16 octombrie, aproximativ 300.000 de credincioși atât din țară, cât și din străinătate, sunt așteptați să ajungă pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva.

De altfel, forțele Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor asigura condiţiile de siguranţă pentru ca peste 300.000 de pelerini să se bucure de slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Având în vedere interesul manifestat de credincioşi pentru această mare sărbătoare creştină şi experienţa anilor trecuţi, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore”, a declarat plutonier adjutant Ioan Sorin Merluşcă, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, citat de Agerpres.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă