Sub pseudonimul Grigore Nedei, Grigore Adamescu a publicat trei lucrări fundamentale pentru istoria românilor: “Imperialismul catolic – o nouă ofensivă antiromânească“, „Iredentismul maghiarilor“ și „23 august 1944 – marea trădare, marele trădător“, precum și o serie de eseuri cu teme politice. Grigore Adamescu era licențiat în Drept și în Economie, iar în cariera sa de magistrat a condus, o lungă perioadă de vreme, Tribunalul de la Negrești-Oaș, astfel că datele prezentate în aceste cărți poartă amprenta formației sale juridice și a probatoriului administrat de-a lungul timpului. În anul 1947, Grigore Adamescu a fost destituit din funcția de judecător, cu mențiunea „dușman al construirii socialismului”, ca pedeapsă pentru faptul că nu a falsificat rezultatul alegerilor din noiembrie 1946 de la o secție de votare din Baia Mare și a faptului că rămăsese singurul judecător din cadrul Tribunalului Satu Mare care nu se înscrisese în Partidul Comunist. Publicăm mai jos un cuvânt înainte al lui Grigore Nedei la cartea sa „Iredentismul maghiarilor“, apărută în 1997.
M-am hotărât să scriu și să introduc în textul cărții mele și un Cuvânt înainte din două motive:
– în primul rând, pentru a da totuși și cititorilor mei câteva date biografice asupra autorului acestei cărți ce va apărea sub pseudonimul Grigore Nedei și,
–în al doilea rând, pentru a putea face în cadrul acestui text un comentariu și o analiză asupra tratatului ce urmează a se încheia între Guvernul Român și Guvernul Ungar, privitor la mult discutatul și așteptatul Tratat dintre România și Ungaria, comentariu pe care nu l-am putut include în textul propriu-zis al lucrării mele, acesta fiind încheiat anterior.
Un intelectual român de mare valoare, mort în temnițele comuniste din România, îi împărțea, într-o lucrare a sa, pe intelectuali în două categorii.
În prima categorie intrau consumatorii de cultură, adică cei ce s-au născut cu pasiunea cititului, adică aceea de a ști, de a cunoaște.
În cea de-a doua categorie erau incluși acei intelectuali care produceau și opere de cultură.
Intelectualul român care a făcut această interesantă distincție se numește Mihail Manoilescu, profesor universitar, autor al unei doctrine economice românești și om politic, naționalist.
Eu am fost și am rămas din copilărie până la bătrânețe un mare consumator de cultură – după caracterizarea de mai sus – adică am citit tot ce mi-a căzut în mână, începând cu poveștile pentru copii, ancorându-mă mai târziu cu predilecție în operele legate de istoria neamului românesc și a pământurilor locuite de el.
Ca formațiune universitară, eu sunt jurist, având o diplomă de licență a Facultății de Drept din București, dar sunt și economist, având diplomă de licențiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale, cum se zicea pe atunci.
Dar, de-a lungul timpului, interesul meu pentru probleme economice și financiare l-a depășit pe cel juridic. Ceea ce însă vor să afle cititorii mei, presupun, este cum de am ajuns la o vârstă înaintată din consumator de cultură – producător de cultură, adică scriitor de lucrări cu teme istorico-politice.
Eu nu aș putea da totuși un răspuns clar cititorilor mei, căci nu am putut să-mi dau un asemenea răspuns nici chiar mie.
Totuși aș putea afirma, intrând în domeniul unei ipoteze transcendentale, că în destinul meu era prevăzută această evoluție a mea, dar nu mi-a fost dat să o sesizez anticipat, ci să o constat la bătrânețe.
Căci în toate visurile mele din tinerețe sau în planurile mele de om matur, nu m-am gândit niciodată că voi deveni producător de cultură – ca să mă exprim tot prin spusele lui Mihail Manoilescu – indiferent în ce domeniu de subiecte m-aș manifesta.
Generația mea a trecut prin îngrozitoare încercări și împreună cu ea întreg neamul românesc: război, invazia ruso-comunistă, jefuirea îngrozitoare a bogățiilor țării, înființarea lagărelor de concentrare și a temnițelor pentru lichidarea fizică în special a intelectualității românești, total refractară la comunism!
În acea epocă îngrozitoare, însuși faptul că te declarai român constituia în sine un pericol!
Românii au trebuit să suporte în acele timpuri o dublă robie: a cotropitorilor străini și a străinilor dinăuntru, care conduceau România din însărcinarea conducătorilor de la Kremlin.
Umilința neamului românesc a fost mai rea decât în timpul fanarioților!
Mulți dintre prietenii și cunoscuții mei și-au sfârșit prematur viața, fie murind în război, fie în lagărele de prizonieri din Rusia, fie în temnițele comuniste din România.
Eu am supraviețuit acelor vremuri tragice când cea mai mare parte din români au fost constrânși să facă compromisuri morale sau politice cu regimul instaurat de ocupanții străini ai României, după 23 august 1944.
Factorul principal, după câte știu, care m-a apărat să nu fiu strivit direct de tăvălugul comunist l-a constituit faptul că în cazierul meu, pe care fiecare intelectual îl avea la Securitate, apărea clar că eu nu am făcut niciodată parte din vreun partid politic sau mișcare politică, înainte de 23 august 1944.
Un alt factor important în acest sens a fost și acela că mi-am schimbat de mai multe ori domiciliul în diverse localități din țară, pierzându-mi-se astfel urma căci, în sistemul comunist, această metodă era foarte eficientă.
Destituit din funcția de judecător, cu mențiunea de „dușman al construirii socialismului“, ca urmare a faptului că nu am falsificat rezultatul alegerilor din noiembrie 1947 la o secție de votare din Baia Mare și a faptului că rămăsesem singurul judecător din cadrul Tribunalului Satu-Mare care nu se înscrisese în Partidul Comunist, a trebuit să trag toate consecințele politice și administrative din această atitudine de sfidare, indirectă, a regimului politic instaurat în România după 23 august 1944.
Părăsind imediat teritoriul județului Satu-Mare, m-am stabilit nelegal, pentru o vreme, în Râmnicu Vâlcea și apoi în Sibiu.
Ocupând, ulterior, după moartea lui Stalin în 1953, diverse posturi minore de economist, în baza diplomei de licențiat al Academiei de Științe Economice, am atins vârsta pensionării și cu aceasta încetarea oricărei activități profesionale și oficiale.
Dar în anul 1981 în soarta mea s-a ivit ocazia nesperată și neprevăzută de a părăsi România, legal, împreună cu întreaga mea familie, stabilindu-mă în Germania.
Folosindu-mi acum tot timpul liber pentru a-mi completa informațiile politice, încet, încet s-a trezit în mine și gândul de a așterne pe hârtie cunoștințele și concluziile acumulate de-a lungul anilor.
În Germania deci am conceput și am scris trei lucrări sub pseudonimul Grigore Nedei și mai multe eseuri pe teme politice, pe diverse subiecte. Dar un lucru este clar totuși: m-am hotărât să scriu sub impulsul unor sentimente de mânie și revoltă, urmărind în mass-media din Occident atacuri nedrepte și denigratoare la adresa României și a neamului românesc!
Acolo, în Germania, am elaborat și scris: „Imperialismul catolic. O nouă ofensivă antiromânească“. Această lucrare a fost editată și publicată cu trei ani în urmă în România, în cinci mii de exemplare.
Existența ei în câteva librării din București a fost foarte scurtă, dispărând repede, cumpărată fiind de prieteni, dar și de dușmani.
Am dăruit din această carte peste cinci sute de exemplare Patriarhiei Bisericii Ortodoxe a Românilor, Mitropoliilor și Episcopiilor din țară, pentru a fi date în special preoților.
La protestele Vaticanului și poate la ordinele Guvernului, cartea a fost scoasă din circuit și din difuzare pe tăcute și acum volumele date gratis zac prin bibliotecile sau pivnițele celor cărora le-am dăruit!
Nu vreau să stărui mai mult asupra sorții acestei lucrări a mea, intrată în jocul unor interese politice! A doua carte a mea, cea prezentă, intitulată „Iredentismul maghiarilor“, sper să vadă lumina tiparului cât mai curând posibil și să fie bine primită de toți românii, dar și hulită de dușmanii lor!
A treia carte scrisă de mine, tot în Germania, are ca titlu „23 august 1944 – marea trădare, marele trădător“. Aici am analizat evenimentele istorice din august 1944, dar în lumina unor adevăruri de necontestat.
Nu știu care va fi soarta acestor lucrări ce vor produce, sunt sigur, valuri în publicistica politică din România!
Desigur, în Germania m-am bazat, în principal, pe datele acumulate în memoria mea, dar și pe faptul că am trăit pe viu evenimentele politice luate în reflector, dar văzute din Germania și cu documentație din Occident.
Țin să precizez însă că nu am voit să scriu un studiu istoric, căci a încerca să demonstrez maghiarilor că Transilvania este un teritoriu al românilor de trei mii de ani ar fi fost o încercare zadarnică, iar asupra acestui subiect istorici români de mare prestigiu au scris tomuri întregi și au scris tot ce era de scris!
Text publicat în suplimentul In memoriam Dan Adamescu
