24.4 C
București
duminică, 25 septembrie 2022
AcasăȘtirile zileiGrăsimi hidrogenate, vândute de comercianţi în loc de brânzeturi

Grăsimi hidrogenate, vândute de comercianţi în loc de brânzeturi

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) continuă seria controalelor iniţiate în data de 21 ianuarie 2019, ce au ca scop verificarea conformităţii produselor de la patiserii, cofetării, pizzerii, restaurante/ catering, fast-food-uri, în raport cu materiile prime utilizate şi informaţiile oferite consumatorilor, conform unui comunicat de presă al MADR.

De la data declanşării acestor acţiuni, respectiv 21 ianuarie şi până la data de 8 februarie, au fost verificate 284 de unităţi din 18 judeţe şi din municipiul Bucureşti, fiind constatate fraude alimentare la 110 agenţi economici (reprezentând 39%) prin substituirea produselor obţinute din lapte cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, concomitent cu dezinformarea consumatorilor. Celor 110 operatori le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 855.000 de lei.

În săptămâna 4–8 februarie, 104 de operatori economici au fost verificaţi în judeţele Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi municipiul Bucureşti, din care 34 de patiserii, 38 de laboratoare cofetărie sau patiserie, 19 pizzerii, şapte fast-food-uri, patru restaurante sau catering şi două magazine alimentare.

Din cele 104 unităţi verificate, 47 unităţi (45%) utilizau ca ingredient principal în produsele oferite consumatorilor specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate şi informau că preparatele conţin diferite categorii de brânzeturi sau caşcaval. Pentru aceste nereguli majore, dar şi pentru alte abateri de la legislaţia sanitar-veterinară au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 194.000 de lei.

„Prin verificările efectuate se confirmă persistenţa fenomenului substituirii produselor sănătoase obţinute din procesarea laptelui autohton de calitate cu specialităţi obţinute din grăsimi de altă origine şi al dezinformării consumatorilor, inspectorii MADR continuând eforturile de eradicare a acestora”, au subliniat reprezentanţii MADR.

Cele mai citite

Primele rezultate de la referendumul din Zaporijia: 93% pentru aderarea la Rusia

Primele rezultate de la referendum din regiunea Zaporijia indică 93% dintre votați pro aderare la Rusia Agenția de presă TASS a relatat că în...
00:00:51

VIDEO – Lavrov: „Protecție totală pentru orice teritoriu anexat de Rusia”

Cel mai înalt diplomat rus a declarat sâmbătă (24 septembrie) că regiunile din Ucraina în care se desfășoară referendumuri larg contestate vor fi sub...
00:01:56

VIDEO: Cariera plină de trofee a maestrului elvețian al tenisului Roger Federer, s-a încheiat cu o înfrângere

Cariera plină de trofee a maestrului elvețian al tenisului Roger Federer s-a încheiat cu o înfrângere, vineri, după ce a pierdut alături de Rafa...
Ultima oră
Pe aceeași temă