Potrivit sursei citate, proiectilul a fost ridicat şi urmează să fie depozitat în vederea distrugerii într-un poligon special amenajat.
„Aseară (marţi seara – n.r.), un cetăţean de pe raza localităţii Crasna a anunţat organele de poliţie despre faptul că, în timpul unor lucrări de construcţie pe care le efectua în apropierea locuinţei proprietate personală, a găsit un element de muniţie neexplodat. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a anunţat imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, iar o echipă pirotehnică s-a deplasat la faţa locului. Pompierii militari au efectuat cercetarea şi identificarea obiectului şi au constatat că este vorba despre un proiectil care se afla în pământ la o adâncime de aproximativ 20-25 cm. Din cauza întunericului, operaţiunea de extragere a proiectilului s-a amânat până în această dimineaţă, pe timpul nopţii zona fiind asigurată de către poliţişti”, a precizat Florin Chisim.
Miercuri dimineaţa, specialiştii pirotehnici din cadrul ISU Gorj s-au deplasat la faţa locului şi au extras muniţia, constatând că este vorba despre un proiectil neexplodat de calibru 100 mm care provine din Primul Război Mondial.
Intervenţia pompierilor a fost una foarte dificilă din cauza faptului că proiectilul avea focosul activ, a mai spus Chisim.
Zona în care a fost găsit proiectilul a fost cercetată amănunţit de către pirotehniştii ISU Gorj, pentru a se asigura că nu există şi alte elemente de muniţie neexplodate.