Un bărbat și-a violat copilul în vârstă de 22 de ani! Fiul său avea probleme psihice. Bărbatul este din Zlatna și a fost condamnat la 12 ani și 3 luni de închisoare!
Potrivit deciziei postate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, se pare că instanța l-a condamnat la 9 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, fapte comise în mai 2021 şi în 11 iulie 2022, şi la 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, respectiv fapta din vara anului trecut, scrie Agerpres.
Constatând că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele, în consecinţă, instanţa stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 3 ani şi 3 luni închisoare, urmând ca, în final, bărbatul să fie condamnat la 12 ani şi 3 luni.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!