-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalGermania va da vehicule blindate Kievului, dar nu și tancurile de luptă...

Germania va da vehicule blindate Kievului, dar nu și tancurile de luptă cerute

Germania va livra ‘foarte curând’ vehicule blindate Kievului, dar în acest stadiu nu şi tancurile de luptă cerute de Ucraina, a anunţat joi ministrul apărării, Christine Lambrecht, transmite AFP.

‘Este încurajator să vedem succesele pe care Ucraina le-a reuşit în ultimele zile, mai ales datorită armelor germane’, a declarat ministrul în faţa presei.

Contraofensiva purtată de Kiev ‘arată cât de important este să punem rapid la dispoziţia Ucrainei alte echipamente militare’, a adăugat Christine Lambrecht.

Ea a anunţat trimiterea a încă două lansatoare de rachete multiple Mars-II şi a 200 de rachete. Ucraina va primi de asemenea 50 de vehicule de teren de tip Dingo.

În schimb, Germania nu are în vedere în acest stadiu să livreze tancuri de luptă Leopard-2, cerute cu insistenţă de Ucraina.

Germania va livra vehicule blindate Kievului, fără să slăbească capacitatea Bundeswehr-ului, cu intervenția Greciei

Berlinul continuă să mizeze pe un sistem de livrări circular, prin care Grecia va primi blindate germane de tip Marder, şi acestea cerute de Kiev, iar Atena va livra în schimb Ucrainei ‘foarte curând’ blindate mai vechi, a explicat Lambrecht.

‘Este important pentru mine să precizez clar că aceste livrări nu vor slăbi Bundeswehr-ul (armata germană)’, a subliniat ea, conform agerpres.ro.

‘Suntem capabili în continuare să asigurăm apărarea Alianţei (NATO) şi a ţării şi este important pentru mine ca aliaţii noştri pe flancul estic să poată conta pe noi că ne vom ţine promisiunile’, a adăugat ea.

Guvernul condus de Olaf Scholz este criticat în ultimele zile, atât la Kiev, cât şi la Berlin, pentru reticenţele de a livra tancuri de luptă, susceptibile să ajute la a face diferenţa în contraofensiva ucraineană împotriva forţelor ruse.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă