4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăGabriela Firea candidează pentru Parlamentul European: „Nu abandonez Bucureştiul. Rămân dedicată acestui...

Gabriela Firea candidează pentru Parlamentul European: „Nu abandonez Bucureştiul. Rămân dedicată acestui oraş”

Prim-vicepreşedintele PSD, senatoarea Gabriela Firea, a precizat că va merge la Parlamentul European cu gândul la bucureşteni şi, dacă românii o vor valida pentru un mandat de europarlamentar, se va lupta pentru accesarea de fonduri europene pentru a dezvolta şi mai mult Capitala României.

„Le mulţumesc colegilor social-democraţi pentru nominalizarea pe lista alianţei PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Este un vot de încredere care vine după o perioadă în care am muncit mult pentru oameni, pentru echipa social-democrată şi mă onorează. Mă bucur că aportul meu ca primar general, senator şi membru al acestui partid nu a fost uitat. Candidatura pentru un post de eurodeputat este una foarte serioasă, iar Parlamentul European este cel mai important for legislativ al Uniunii Europene. Sunt sigură că voi reuşi să muncesc pentru oameni şi din această nouă poziţie în care mă vor trimite, în primul rând, românii prin votul lor. Merg în Parlamentul European cu gândul, bineînţeles, la bucureşteni şi mă voi lupta să putem aduce fonduri europene pentru a dezvolta şi mai mult Capitala României. Îmi va fi de ajutor toată munca pe care am depus-o în mandatul de primar general, când am atras în Bucureşti 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Firea a dat asigurări că se va concentra şi pe problemele femeilor şi va milita pentru respectarea drepturilor acestora, pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, pentru copiii, tinerii şi seniorii României.

„Nu abandonez Bucureştiul. Rămân dedicată acestui oraş care mi-a devenit casă de peste 30 de ani! Am trăit şi muncit în Capitală mai mult ca în orice alt oraş! Voi conduce mai departe Organizaţia PSD Bucureşti cu la fel de multă pasiune şi dăruire pentru oameni”, a transmis Gabriela Firea.

Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru europarlamentare, a anunţat joi premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD.

Lista aprobată joi de Consiliul Politic Naţional al PSD îi are pe primele locuri pe Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda, Victor Negrescu, Vasile Dîncu, Gheorghe Cârciu, Dragoş Benea, Dan Nica, Ştefan Moşoiu, Roxana Mînzatu, Andi Cristea, a precizat liderul PSD. Lista va fi una comună cu PNL.

Lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare trebuia să fie deschisă de Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România (care intrase şi în concediu fără plată special pentru campanie), însă aceasta a anunţat în şedinţa PSD de azi că nu mai doreşte să candideze.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă