15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialJustițieGabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, acțiuni în instanțe prin care...

Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, acțiuni în instanțe prin care contestă sechestrul pus de autorităţile române

Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), informează G4Media. Gabriel Resources contestă sechestrul pus pe acţiunile RMGC în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are faţă de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câştigării procesului desfăşurat la Washington.

În procese separate, şi RMCG a dat în judecată autorităţile române, reprezentate de mai multe instituţii, transmite News.ro.

Luna aceasta mai multe procese au fost deschise la Tribunalul Alba, dosarele având ca reclamanţi societatea Gabriel Resources (Jersey) Limited şi compania Roşia Montană Gold Corporation.

Este vorba despre patru procese, toate înscrise pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie. În două dintre dosare reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited în calitate de Asociat Majoritar La Roşia Montană Gold Corporation SA, iar în alte două reclamant este societatea Roşia Montană Gold Corporation SA.

Procesele au ca obiect „plângere împotriva rezoluţiei directorului Oficiului Registrului Comerţului” din judeţul Alba. În cele două procese intentate de Gabriel Resources, compania dă în judecată Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, dar şi compania mamă, RMGC, la care şi Statul Român are o parte din acţiuni.

În procesele deschise de Roşia Montană Gold Corporation SA, compania cheamă în instanţă Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă