Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.
Potrivi Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, autocarul, în care s-ar afla 57 de persoane, a ieşit în afara părţii carosabile.
La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere şi şase ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. De asemenea, la faţa locului a fost alertat elicopterul SMURD
Din primele informaţii, şoferul autocarului a rămas încarcerat, iar echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanei. Acesta este inconştient şi a fost preluat de medicii prezenţi la faţa locului. Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate, nu mai sunt alte persoane încarcerate, precizează ISU Sibiu.
Şoferul autocamionului nu are nevoie de îngrijiri medicale.
Traficul este blocat total.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!