3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieFost șef de secție de la Spitalul Floreasca, cercetat penal! Și-ar fi...

Fost șef de secție de la Spitalul Floreasca, cercetat penal! Și-ar fi atacat un coleg cu electrocaterul, în timpul unei operații

Un chirurg de la Spitalul Floreasca a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, după ce şi-a atacat cu electrocauterul un coleg, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente.

Potrivit Parchetului, faptele s-ar fi petrecut în 6 martie 2020. Aflându-se la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente, în calitate de medic chirurg la Secţia Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a adresat injurii şi expresii jignitoare medicilor din cadrul echipei operatorii. Pe parcursul intervenţiei chirurgicale, inculpatul a înţepat cu electrocauterul scos din plaga pacientei un medic din echipa operatorie, provocându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Întrucât pacienta era pozitivă pentru virusul VHC (hepatită tip C), medicul atacat a raportat evenimentul responsabilului de medicina muncii, fiind îndrumat către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru prescrierea unui tratament profilactic.

Incidentul a fost reclamat de opt medici, dintre care doi chirurgi şi şase rezidenţi. În timpul unei operaţii asupra unei paciente de 86 de ani, diagnosticată cu tumoră la colon şi care avea şi virusul hepatitei C, chirurgul Sorin Păun, la acea vreme şef de secţie la Spitalul Floreasca, şi-a atacat doi colegi „într-un acces de furie”, respectiv pe medicii Ştefania Manolescu şi Gaspar Bogdan.

„Într-un moment de nervozitate dus până la extrem, dr. Păun a scos electrocauterul din pacient şi m-a lovit cu acesta peste mâna stângă, provocându-mi o rană sângerândă. În timpul actului operator, dr. Păun m-a lovit atât pe mine, cât şi pe dr. Gaspar de câteva ori şi cu pensa peste mâini”, a scris medicul Ştefania Manolescu, rezidentă la chirurgie în anul VI, în plângerea pe care a înaintat-o conducerii spitalului. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă