1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaForțele pro-ruse din regiunile ucrainene au anunțat victoria la referendumurile recent încheiate

Forțele pro-ruse din regiunile ucrainene au anunțat victoria la referendumurile recent încheiate

Autorităţile și forțele de ocupaţie pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson şi Lugansk au anunţat marţi seară victoria la referendumurile de anexare a acestor teritorii la Rusia, referendumuri denunţate ca ilegitime de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP.

Comisia electorală a regiunii Zaporojie a afirmat că 93,11% dintre alegători au votat pentru anexare după numărarea a 100% din buletinele de vot, precizând totodată că este vorba deocamdată de rezultate preliminare.

La rândul său, administraţia pro-rusă de ocupaţie a regiunii Herson a afirmat pe Telegram că 87,05% dintre alegători au votat favorabil anexării după numărarea a 100% din buletinele de vot.

Acestea sunt primele două regiuni ucrainene care au votat în favoarea anexării de către Rusia de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, potrivit agerpres.ro.

Forțele pro-ruse din regiunile ucrainene au anunțat victoria cu scoruri electorale demne de scrutinurile din epoca sovietică comunistă

Ulterior, marţi seara şi în auto-proclamata Republică Populară Lugansk (LNR), autorităţile pro-ruse au revendicat victoria. Comisia electorală a acestei regiuni, citată de agenţiile ruse Ria Novosti şi Interfax, a anunţat că 98,42% dintre alegători au votat pentru anexarea la Rusia după numărarea tuturor buletinelor de vot.

În Republica Populară Doneţk (DNR), la ora 19:30 GMT, după numărarea a 56,85% din buletinele de vot, votul favorabil era în proporţie de 94,75%, potrivit comisiei electorale regionale.

„Bine aţi venit acasă, în Rusia!”, a reacţionat rapid pe Telegram fostul preşedinte Dmitri Medvedev.

Aceste voturi privesc peste 20% din suprafaţa Ucrainei, notează France Presse.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 28 decembrie 2024. Zi plină de oportunități

Horoscop 28 decembrie 2024. Astrele sugerează că fiecare semn zodiacal va trăi o zi plină de oportunități și provocări. Horoscop 28 decembrie 2024 Horoscop 28...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...
Ultima oră
Pe aceeași temă