10.3 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiFocar de COVID la DSP Brăila

Focar de COVID la DSP Brăila

Trei angajaţi au fost confirmaţi cu noul tip de coronavirus, potrivit informaţiilor furnizate de directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină. 

„Avem trei cazuri de COVID-19 confirmate în rândul angajaţilor. A fost o situaţie, o deplasare într-un alt judeţ, au contactat virusul la evenimentul respectiv, unde au mai fost nişte cazuri confirmate. Cel de-al treilea caz a fost confirmat astăzi (n.r. joi). Ancheta este în curs de desfăşurare, urmează să stabilim dacă au legătură epidemiologică între ele cele două cazuri iniţiale, cu cel de-al treilea de astăzi”, a declarat Gabriel Ciochină, pentru Agerpres.

Directorul DSP Brăila a precizat că starea celor trei angajaţi confirmaţi cu COVID-19 este una bună, iar în ceea ce priveşte activitatea instituţiei, care numără aproximativ 50 de angajaţi, aceasta va fi restricţionată în următoarea perioadă.

„Din ceea ce cunosc, cei trei colegi nu sunt într-o stare de sănătate deteriorată. Activitatea DSP va fi restricţionată, documentele vor fi intra în instituţie şi vor ieşi din instituţie doar în format electronic în următoarea perioadă. Vom fi nevoiţi să temporizăm anumite activităţi şi anumite evaluări ale unor documente, trebuie să ne descurcăm cu cât personal avem, pentru că ducem lipsă de personal. Vom proceda iar la dezinfecţia totală a sediului instituţiei, aşa cum am procedat şi în primele două cazuri când a fost confirmat virusul în rândul angajaţilor noştri”, a menţionat Ciochină.

Cele mai citite

„Candidatul Perfect” este în cinema!

Filmul "Candidatul perfect", regizat de Alex Coteț, va debuta pe 22 octombrie în cinematografele din România și este unul dintre cele mai așteptate filme...

C-o Falcă-n cer și una-n lifting

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, primar ales și reales al Aradului, care după aceea a luat drumul pribegiei în Parlamentul European, a simțit nevoia unei...

Tragedie în Brazilia! Nouă membri ai unei echipe de canotaj au murit într-un accident rutier

Nouă membri din cadrul unei echipe de canotaj din Brazilia și-au pierdut viața într-un accident tragic pe autostrada BR-376, în apropiere de Guaratuba. Echipa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă