Florin Secureanu, fostul director al Spitalului „Malaxa”, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.
La instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Secureanu primise 5 ani şi 10 luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 8 luni închisoare, după ce în cazul a două infracţiuni de abuz în serviciu faptele s-au prescris.
În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.
Pe latură civilă, Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 140.378 lei.
Potrivit DNA, Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de Ionuţ Valentin Tănase.
Este vorba de firmele SC Medical Provider SRL, SC Mastergamer Interactiv SRL, SC La Ursul Polar Servimpex SRL şi SC Prof Plast SRL.
Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele de achiziţie.
Florin Secureanu a mai fost trimis în judecată de DNA, în mai 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare – cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave – şi luare de mită.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!