Președintele PNL, Florin Cîțu, oprește dezbaterile pe Legea Certificatul Verde. Anunțul a fost făcut în ședința Biroului Executiv care a avut loc, vineri, la Palatul Parlamentului.
Florin Cîțu susține că legea Certificatului Verde este discriminatorie pentru angajaţii care lucrează în companiile private. Liderul PNL a precizat că, în forma actuală a legii, doar angajații de la stat au la dispoziție perioada de grație de 60 de zile pentru a se testa gratuit. Cei care lucrează în sistemul privat ar trebui să-și plătească singuri testele. Ceea ce nu este corect.
USR, amendament la Legea Certificatului Verde
USR cere adoptarea de urgență a legii Certificatului Verde, iar amendamentul pe care îl vor propune în Parlament prevede ca documentul să fie obligatoriu atât pentru angajații de la stat, cât și pentru cei care își desfășoară activitatea în mediul privat. Practic, dacă amendamentul USR va trece și va fi inclus în lege, nici un angajat – fie el la stat sau la privat – nu se va mai putea prezenta la locul de muncă decât dacă este vaccinat, a trecut prin boală sau face dovada testării periodice de două ori pe săptămână.
Proiectul este acum în comisii la Camera Deputaţilor după ce a fost respins de Senat la sfârșitul lui octombrie.