7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieFlorian Coldea a depus plângere penală împotriva lui Cătălin Hideg

Florian Coldea a depus plângere penală împotriva lui Cătălin Hideg

Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, care e urmărit penal într-un dosar DNA, a anunțat miercuri într-un comunicat de presă că a depus plângere penală împotriva lui Cătălin Hideg ”privind inducerea în eroare a organelor judiciare comisă prin afirmații mincinoase”.

Hideg este autodenunțătorul din dosarul deschis de DNA împotriva foștilor șefi din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă și a avocatului Doru Trăilă.

Coldea a mai anunțat că a făcut plângere împotriva prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune.

Coldea îl acuză pe Cătălin Hideg de afirmații mincinoase

Comunicatul lui Coldea:

În contextul evoluțiilor în dosarul cu nr.52/1/P/2024, instrumentat la nivelul DNA, fac următoarele precizări:
-în pofida solicitărilor repetate, formulate în termenele legale, am intrat in posesia unei copii a dosarului abia în seara zilei de 12 iulie a.c., când aceasta a fost pusă la dispoziția apărării, la peste 50 de zile de la dispunerea măsurii de punere în mișcare a urmăririi penale;
– luând în calcul garanțiile de care trebuie să aibă parte orice persoană în cadrul unui proces penal, dar și alte aspecte privind evoluția dosarului, în data de 15 iulie a.c. am depus un Memoriu adresat procurorului-șef al DNA;
– ulterior, în cadrul audierii la care am fost convocat în 15 iulie a.c., dat fiind și termenul scurt avut la dispoziție pentru studierea întregului conținut al dosarului, am amânat formularea unei declarații cu privire la acuzațiile care mi-au fost aduse la cunoștință cu acel prilej, în calitate de suspect, dar am pus la dispoziție o serie de precizări și clarificări în susținerea nevinovăției mele;
– în data de 16 iulie a.c., am depus o plângere penală privind inducerea în eroare a organelor judiciare comisă prin afirmații mincinoase de către Cătălin Hideg, autodenunțătorul din dosarul cu nr. 52/1/P/2024;
– în data de 17 iulie a.c., după consultarea cu apărătorii mei, am făcut plângere împotriva prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune.
Continuând să îmi demonstrez nevinovăția conform reglementarilor procesuale, îmi mențin deschiderea și disponibilitatea de cooperare cu instituțiile abilitate ale statului român, precum și încrederea că urmărirea penală declanșată în dosarul în discuție are ca obiectiv stabilirea adevărului.

„Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție din județul Ilfov, conform regulilor prevăzute pentru procedura de control judiciar.

„Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, a declarat Coldea în fața jurnaliștilor, imediat după ce a ieșit din secția de poliție.

Începând din ziua de 24 mai 2024, Coldea se află sub control judiciar. Aceeași procedură a fost decisă pentru un alt fost general din SRI, Dumitru Dumbravă, precum și pentru avocatul Doru Trăilă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă