2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSocialAdministratieFederația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28 decembrie 2024. Una dintre măsurile importante stabilite este menținerea sporurilor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în sistemul sanitar și de asistență socială.

„Reprezentanții Guvernului au acceptat o parte din solicitările noastre, astfel că sporul pentru munca în weekend și sărbători legale va fi acordat și în 2025”, se arată într-un comunicat al Federației Sanitas.

Sindicatul a subliniat că posturile din Sănătate și Asistență Socială, aprobate prin Memorandumul din 2024, vor putea fi ocupate prin concurs în 2025. În plus, pentru centrele de asistență socială nou-construite, posturile din organigramă vor putea fi de asemenea ocupate, indiferent de sursa de finanțare.

O altă măsură agreată este introducerea unui sistem de acordare a voucherelor de vacanță pentru 2025, finanțat parțial de stat și parțial de salariați.

Federația a precizat că, după aprobarea bugetului pentru 2025, vor fi reluate discuțiile privind noua lege a salarizării bugetarilor. Forma finală a textului ordonanței, cu toate modificările discutate, urmează să fie prezentată luni, 30 decembrie.

Cu toate acestea, liderii sindicali avertizează că 2025 se anunță un an dificil, marcat de măsuri de austeritate și constrângeri economice. De asemenea, anticipează acțiuni sindicale consistente pentru apărarea drepturilor câștigate și obținerea unor noi beneficii.

„Este nevoie de unitate și de acțiune pentru a proteja drepturile angajaților din sistem”, a concluzionat Federația Sanitas.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Haos în NBA! Houston Rockets – Miami Heat 100-104, meci cu 7 eliminări!

Houston Rockets și Miami Heat au oferit un spectacol tensionat, culminând cu un final dramatic și un total de 7 eliminări. Miami s-a impus...

Alexandru Pop la Dinamo, transfer cu probleme! Unirea Dej nu este de acord cu mutarea

Alexandru Pop, atacantul dorit de Dinamo București, este în centrul unui conflict contractual, după ce Unirea Dej, care deține 50% din drepturile jucătorului, și-a...

Vânzările de locuințe în așteptare din SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni

Vânzările de locuințe din Statele Unite au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni. Numărul contractelor de cumpărare a locuințelor deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă