În timp ce în marile orașe din Europa sunt organizate manifestații pentru susținerea Ucrainei, în Serbia a fost organizată vineri seara o demonstrație pro Rusia și pro Vladimir Putin, cel mai probabil motivată de faptul că mulți sârbi naționaliști nu pot uita ceea ce a făcut NATO în Kosovo.
Mii de sârbi fluturând steaguri rusești și purtând poze cu președintele Vladimir Putin au mărșăluit vineri, 4 martie, prin Belgrad până la ambasada Rusiei, într-o manifestație rară de sprijin public pentru Moscova după invazia Ucrainei, relatează Reuters.
Serbia încearcă astfel să păstreze un echilibru între aspirațiile sale europene, parteneriatul cu NATO și apropierea sa religioasă, etnică și politică de secole cu Rusia, notează sursa citată.
Aproximativ 4.000 de persoane s-au adunat vineri în fața unei statui a țarului rus Nicolae al II-lea din centrul Belgradului, unde au cântat imnuri rusești și sârbe și au salutat cele două țări ca națiuni surori. „Este vorba despre salvarea omenirii. Aceasta este o luptă între bine și rău și știm, slavă Domnului, că mama Rusia va învinge”, a declarat un bărbat în vârstă, fluturând un steag rusesc. Și un tânăr care purta o șapcă inscripționată cu o stea roșie a spus că a venit să participe la marș pentru că spijină toate acțiunile Moscovei.
„Acesta este singurul lucru corect care trebuie făcut”, a spus el.
La manifestație au participat și membri locali ai clubului de motociclism „Lupii de noapte” din Rusia, despre care se știe că au legături strânse cu Vladimir Putin și o istorie de lupte în Ucraina de partea separatiștilor pro-ruși în timpul crizei din Crimeea din 2014 și al conflictului din regiunea Donbas.
În Serbia vor avea loc alegeri prezidenţiale, parlamentare şi locale la începutul lunii aprilie, iar președintele Aleksandar Vucic încearcă să păstreze sprijinul cetățenilor proruși, precizează jurnaliștii Reuters, conform libertatea.ro.
În acest context, Vucic a subliniat în ultimele zile în repetate rânduri sprijinul de lungă durată al Moscovei în cadrul ONU, unde a refuzat să recunoască independența fostei provincii separatiste a Serbiei, Kosovo.
Vucic i-a transmis vineri ambasadorului Ucrainei în Serbia că Belgradul respectă dreptul internațional și integritatea teritorială a Ucrainei și că este pregătit să ofere ajutor umanitar și să accepte refugiați.
Există însă și sârbi care sprijină Ucraina. La începutul acestei săptămâni, zeci de oameni au protestat față de invazia Rusiei la ambasada Moscovei, astfel de acțiuni fiind așteptate și în weekend.
Aceștia consideră că Putin este un dictator care se folosește tocmai de precedentul Kosovo pentru a-și justifica acțiunile militare și expansioniste în Ucraina.
Serbia a fost bombardată de NATO în 1999 pentru ceea ce se petrecea în Kosovo, dar situația nu e identică cu ce se petrece acum în Ucraina
Putin a invocat cazul Kosovo în legitimarea republicilor separatiste Donețk și Luhansk. Care sunt, totuși, asemănările și deosebirile dintre cele două situații?
Kosovo și-a declarat independența pe 17 februarie 2008, inițial fiind recunoscută de SUA, Albania, Turcia și alte câteva state. Încă de la început a existat dezbaterea că recunoașterea unilaterală a independenței poate reprezenta un precedent și pentru alte mișcări separatiste din întreaga lume.
Din 2008 până acum 97 de state din cele 193 membre ale ONU și 22 de țări numai din Uniunea Europeană au recunoscut Kosovo. Putin a declarat în 2008 că independența Kosovo este „un precedent teribil care va lovi Vestul exact în față”.
Rusia s-a opus atunci declarării independenței față de Serbia. Acum, președintele Rusiei a invocat din nou acest precedent, cu ocazia recunoașterii republicilor separatiste Donețk și Luhansk.
În opinia analistului de politică externă Claudiu Degeratu există asemănări dar și câteva mari deosebiri între situația din Kosovo și cea de acum cu republicile separatiste Donețk și Luhansk.
Unde se întâlnesc cazurile Kosovo și Donețk & Luhansk
Asemănările sunt legate de dreptul la autodeterminare al unui grup etnic, iar acest lucru se poate remarca și în cazul populației albaneze din Kosovo și în cazul populației rusofone din Donețk și Luhansk, spune Claudiu Degeratu.
Un alt element la categoria „asemănări” este cel al procesului de recunoaștere internațională care este unul progresiv, nu e ceva automat în care toate țările recunosc de la început statul nou apărut, explică analistul.
Într-adevăr, statul Kosovo, care și-a declarat independența pe 17 februarie 2008, a fost recunoscut inițial doar de câteva state printre care SUA, Albania, Turcia. Astăzi nu mai puțin de 97 de țări din cele 193 membre ONU recunosc Kosovo. Dintre acestea, nu mai puțin de 22 de țări sunt membre ale UE (România nu se află printre ele).
În cazul republicilor Donețk și Luhansk recunoașterea nu vine acum decât din partea Federației Ruse.
Marile deosebiri dintre cazurile Kosovo și Donețk/Luhansk
În primul rând, spune analistul de politică externă, în cazul celor două republici de pe teritoriul Ucrainei este vorba despre intervenția unilaterală a unei puteri pentru a schimba statutul unor regiuni. În cazul Kosovo a fost o intervenție a comunității internaționale.
„În Kosovo a fost un conflict dur (n.r- războiul din Kosovo dintre 1996 și 1999 între armata sârbă și armata de gherilă a etnicilor albanezi), o situație care a necesitat o intervenție umanitară a comunității internaționale”, explică Claudiu Degeratu.
Altfel spus, dacă am face o comparație forțată, în cazul Kosovo declararea independenței nu s-a făcut sub amenințarea armatei albaneze la adresa Serbiei, așa cum se întâmplă acum cu armata rusă masată la granița Ucrainei.
„Sigur că și unii politicieni din Albania au dorit atunci să se implice mai mult în Kosovo să se încerce un fel de anexare. S-a vehiculat ideea „Albaniei Mari”, dar acest lucru a fost stopat”, mai spune Claudiu Degeratu care mai precizează că în Kosovo comunitatea internațională s-a implicat într-o proces de reformă a instituțiilor statului, de eliminare a elementelor radicale, islamiste și așa mai departe.
Liderii kosovari au căutat legitimitate la ONU, mergeau în capitalele europene pentru a obține recunoașterea internațională, nu în Albania. Iar această țară nu s-a băgat totuși în conflictul intern de pe teritoriul Serbiei.
O altă diferență fundamentală, mai spune analistul, este aceea că liderii republicilor rusofone Donețk și Luhansk, ca și cei din Abhazia și Osetia, din Caucaz, au legătură directă și sunt sprijiniți de Moscova. Nu se întâmplă acest lucru în cazul Kosovo.
„În ultimele 30 de zile, Rusia a emis sute de mii de pașapoarte pentru populația din cele două regiuni separatiste. În Kosovo nu a existat un asemenea tip de politică invazivă”, mai spune Claudiu Degeratu.
O altă deosebire ar fi aceea legată de rolul pe care trebuie să-l joace aceste state. Claudiu Degeratu spune că nu se așteaptă la o recunoaștere internațională a republicilor Donețk și Luhansk, cum s-a întâmplat în cazul Kosovo.
„Vor avea aceeași evoluție ca în cazul Abhaziei, Osetiei sau Transnistriei pentru că au fost constituite doar ca pârghii de presiune împotriva țărilor pe teritoriul cărora s-au constituit. Din cauza acestor conflicte înghețate, nici Georgia (unde se află Abhazia și Osetia), nici Ucraina (Donețk și Luhansk) nu satisfac un criteriu de intrare în NATO.
Au existat niște voci în America care cereau să se meargă pe acceptarea Ucrainei în NATO chiar și cu aceste conflicte înghețate pe teritoriul său dar ar fi o schimbare mare de abordare a NATO și nu cred că va fi acceptată de mulți aliați europeni. Pentru că pericolul este ca aceste conflicte înghețate să fie încălzite peste noapte de Rusia”, mai spune Claudiu Degeratu, conform hotnews.ro.
În ceea ce privește includerea noilor republici în Federația Rusă, cum s-a întâmplat în cazul Crimeei, analistul susține că situația aici e mult diferită în sensul în care „peninsula Crimeea avea o mare densitate de baze militare pentru care trebuia un control serios”. Practic, Rusia nu-și putea permite să riște nimic în cazul Crimeei.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!
