Spațiile pietonale din Piața Unirii, una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală, arată în continuare ca după bombardamente, iar primarul general Nicușor Dan se încăpățânează să nu-i permită edilului sectorului 3, Robert Negoiță, să repare trotuarele.
După cum demonstrează imaginile surprinse de reporterii cotidianului național “România liberă”, marți, în centrul Capitalei, trotuarul din fața Magazinului Unirea, unul dintre cele mai tranzitate spații pietonale din țara noastră, este în continuare un real pericol pentru integritatea fizică a trecătorilor.
De mai bine de jumătate de an, trotuarul este decopertat și are bucăți de pavaj amplasate doar în unele porțiuni, multe nefixate.
Aceasta, din cauza ambiției primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, de a nu-l lăsa pe edilul sectorului 3, Robert Negoiță, să refacă această porțiune pe care Administrația Străzilor București a abandonat-o de foarte mult timp.
Situație în aer
După ce a fost amendat de administrația publică locală condusă de Nicușor Dan, în urmă cu mai bine de patru luni, Robert Negoiță nu mai vede o soluționare a problemei, în mandatul actualului edil-șef.
“N-avem nimic nou. Sperăm ca de la anul să avem ceva nou. Vorbiți cu Nicușor Dan! Vedeți ce spune și el! Că dacă mă lasă, îl fac (n.r. – trotuarul din fața Magazinului Unirea)”, a declarat, pentru “România liberă”, edilul sectorului 3..
Între timp, potrivit informațiilor obținute de “România liberă” de la surse din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) sesizări legate de starea trotuarului cu pricina continuă să fie transmise de cetățeni și operatori economici, către instituția condusă de Nicușor Dan.
Ce spune Administrația Străzilor
“România liberă” a solicitat PMB să precizeze ce planuri are cu trotuarul din fața Magazinului Unirea.
Pentru prima dată, de la declanșarea conflictului cu Robert Negoiță, administrația publică locală condusă de Nicușor Dan promite că va rezolva problema zonei pietonale.
“Administrația Străzilor București va efectua reparații la trotuarul din fața Magazinului Unirea în cursul lunii august”, ne-au transmis reprezentanții PMB.
În urmă cu aproximativ patru luni, Poliția Locală a Municipiului București, instituție subordonată Primăriei Capitalei, ne-a confirmat informațiile deja prezentate de ziarul “România Liberă”, cu privire la amenda pe care a primit-o primarul sectorului 3.
Valoarea contravenției a fost de 10.000 de lei, pentru executarea lucrărilor fără autorizație.
“Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a sanționat contravențional Primăria Sectorului 3 cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, prin procesul-verbal de constatare și sancționare, polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au dispus oprirea lucrărilor, desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială”, ne-a transmis Direcția Generală de Poliție Locală și Control, din cadrul Primăriei Municipiului București.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, la cererea primarului Nicușor Dan, trecerea zonei Piața Unirii în administrarea Primăriei Sectorului 3, condusă de Daniel Băluță.
Aceasta, după ce administrația condusă de Băluță și-a asumat că va înlocui placa de beton de peste Dâmbovița, aflată în pericol de surpare.
Acum, administrația Băluță vrea bani de la Guvern pentru realizarea proiectului.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!