13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoEXCLUSIV. În doar nouă luni, toate autobuzele STB s-au defectat. FOTO

EXCLUSIV. În doar nouă luni, toate autobuzele STB s-au defectat. FOTO

De la începutul anului și până în prezent, aproape toate mijloacele de transport în comun ale STB, vechi sau noi, au necesitat reparații pentru a fi repuse în circulație. Au existat defecțiuni la aproape jumătate dintre noile tramvaie Imperior Metropolitan.

Potrivit unui răspuns oficial al Societății de Transport București (STB), transmis cotidianului național “România liberă”, toate autobuzele instituției subordonate Primăriei Capitalei au avut defecțiuni, în primele nouă luni ale acestui an.

De la începutul anului și până în prezent, la un parc activ de 1264 de autobuze, 366 de tramvaie și 182 de troleibuze, au înregistrat defecțiuni un număr de 1264 autobuze, 304 tramvaie și 21 de troleibuze. Acestea au fost în mare parte minore și au fost remediate operativ, fără afectarea programului de circulație”, se arată în răspunsul semnat de directorul general al STB, Adrian Criț.

Vara se numără hârburile

Potrivit aceleiași surse, cele mai multe defecțiuni au intervenit pe timpul verii.

“De la începutul verii și până în prezent, la un parc activ de 1264 de autobuze, 366 de tramvaie și 182 de troleibuze, au înregistrat defecțiuni un număr de 1019 autobuze, 92 tramvaie și 10 de troleibuze”, ne-a mai precizat STB.

Toate mijloacele de transport ale STB S.A. au fost repuse în circulație, după remedierea defecțiunilor, după cum menționează instituția subordonată Primăriei Capitalei.

Potrivit aceleiași surse, autobuzele Otokar (achiziționate în mandatul de primar general al Gabrielei Firea) au întregistrat un nr. de 3001 defecțiuni, între 01.01 – 31.07.2023.

Tramvaie cu defecțiuni, puțin după livrare

Numeroase defecțiuni au fost înregistrate și la noile tramvaie Imperior Metropolitan.

“Tramvaiele Imperio Metropolitan au înregistrat un număr de 42 defecțiuni, ce au fost semnalate furnizorului și remediate operativ de către acesta”, ne-a mai precizat STB.

În data de 20 august a.c., primarul Capitalei, Nicușor Dan, viceprimarul Stelian Bujduveanu, directorul general STB SA Adrian Criț, și președintele Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, au participat la o festivitate cu prilejul punerii în exploatare a tramvaiul Imperio cu numărul 50.

Potrivit societății de transport public, principalele cauze ale defecțiunilor au fost:

  • cedări ale diverselor componente ale sistemelor vehiculelor, în urma evenimentelor din trafic;
  • starea necorespunzătoare a căii de rulare de pe unele linii nemodernizate ce a favorizat producerea de deraieri, care au avut drept consecință defectarea tramvaielor;
  • deranjamente în rețeaua de contact ce au condus la avarierea prizelor de curent;
  • defecțiuni ale sistemului de tracțiune și frânare;
  • defecțiuni ale agregatelor de rulare;
  • defecțiuni ale sistemelor de suspensie;
  • defecțiuni ale sistemului de închidere/deschidere uși;
  • defecțiuni la instalația de răcire;
  • defecțiuni la instalația de alimentare cu combustibil;
  • defecțiuni la instalația de aer condiționat;
  • defecțiuni la sistemul de iluminare al vehiculelor.

În primul semestru al anului 2023, valoarea cheltuielilor înregistrate de Societatea de Transport București STB S.A. cu piesele de schimb pentru mijloacele de transport este de 23.058.822,20 lei, după cum declară instituția.

Reporterii cotidianului național “România liberă” au surprins, în această vară, mai multe mijloace de transport ale STB rămase blocate în trafic din cauza defecțiunilor.

În data de 25 iunie, un troleibuz Astra Bus era tractat pe lângă linia tramvaiului 41, în zona Parcului Drumul Taberei.

Pe 8 iulie, un autobuz Otokar s-a defectat în centrul Capitalei.

O zi mai târziu, un troleibuz a necesitat tractare, în zona Universitate.

Pe 17 iulie, un alt troleibuz s-a defectat.

În data de 4 august, un troleibuz al liniei STB 61 a rămas blocat în trafic, pe Bulevardul Iuliu Maniu, în sensul de mers spre Splaiul Independenței.

Pe 7 august, un autobuz Mercedes-Benz Citaro, cu peste 10 ani vechime, a fost tractat, pe Bulevardul Iuliu Maniu, în apropiere de stația de metrou Păcii, una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă