1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii....

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru a servi intereselor fostului ministru de finanțe Bogdan Drăgoi. Ministerul Economiei, reprezentantul statului român în Lido, a rămas fără apărător, încă de la începutul procesului.

Încă din mandatul de premier al președintelui Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, reprezentanții statului afirmau public că în strategia de siguranță națională trebuie incluse și companiile de stat.

Putem constata că acest lucru rămâne doar la nivel declarativ, cazul falimentului societății Lido S.A., unde statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, deține cel mai mare pachet de acțiuni, 40%, fiind elocvent.

Publicația noastră a solicitat un punct de vedere din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în care să ni se menționeze dacă, în acest moment, companiile de stat reprezintă un subiect de siguranță națională și dacă are cunoștință de cazul Lido SA.

“În exercitarea prerogativelor constituționale și legale conferite Consiliului Suprem de Apărare a Țării, această autoritate administrativă autonomă este învestită cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și securitatea națională. Cele prezentate de dumneavoastră au făcut obiectul unei analize adecvate, concentrate, în principal, pe modul și măsura în care sunt aplicabile, în cazul de față, atribuțiile legale ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării în clarificarea problematicii la care vă referiți. Cu privire la subiectul asupra căruia ați solicitat informații, vă aducem la cunoștință că, fiind vorba de o speță de natură comercială, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții în acest sens și nu deține informații de această natură, domeniul la care vă referiți fiind de resortul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, instituție aflată în subordinea Guvernului României. În ceea ce privește, în general, actele care pot aduce atingere securității naționale, precizăm faptul că, potrivit prevederilor Constituției României, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, iar justiția se realizează prin Curtea Supremă de Justiție și celelalte instanțe judecătorești, stabilite prin lege. În contextul datelor prezentate, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în probleme ce ţin de securitatea naţională sau se circumscriu atribuțiilor constituționale ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în limita prevederilor legale”, ne-a răspuns CSAT

De asemenea, având în vedere că procesul privind declararea falimentului Lido SA a primit mereu decizii pozitive la Curtea de Apel București (CAB), fiind întoarse decizii ale Tribunalului București, am solicitat CAB să ne pună la dispoziție fișele de repartizare aleatorie în dosarele 15668/3/2021*/a5 și 15668/3/2021*/a 21 (cele în care se dispută falimentul Lido SA).

În ciuda faptului că discutăm despre o companie în care statul român deține cele mai multe acțiuni, în două rânduri, CAB ne-a precizat că, potrivit legislației în vigoare, informațiile solicitate de publicația noastră nu au caracter public.

Administratorul special și-a depus mandatul

Multiple suspiciuni planează asupra modului în care statul a ales să-și apere interesele în cazul falimentului Lido SA.

Jurnaliștii cotidianului național “România liberă” au contactat-o telefonic pe Mirela Mihalașcu, cea desemnată să reprezinte Ministerul Turismului, însă administratorul special susține că și-a depus de la început mandatul.

“Nu știu. Nu mai sunt în cazul respectiv. Nu mai cunosc informații de acolo și nici nu am știut prea multe. Imediat de la numire, nu am acceptat mandatul, adică nici măcar 30 de zile n-am fost. A fost decizia mea să nu accept mandatul de administrator. Nu știu cine se ocupă acum”, ne-a declarat Mihalașcu.

Întrebată din ce motive nu a acceptat mandatul, aceasta a afirmat: “Pur și simplu”.

Cum a început totul

Lido SA a ajuns în situația de a fi declarată în faliment, după ce a închiriat spații de la Akcent Development, spații pe care nu le-a utilizat niciodată, potrivit informațiilor noastre.

La data de 02.04.2019, LIDO a încheiat un contract de colaborare cu firma EXCEL SMART HUB SRL, posesoare a brandului aSpace, în urma căruia a fost închiriată de la societatea AKCENT DEVELOPMENT SRL spațiul din str. Mihai Eminescu nr. 108-112 (Contractul de locațiune nr. 217/03.12.2019), în vederea amenajării sale ca spațiu de coworking.

Nemaiputând folosi spațiul de coworking pe fondul restricțiilor de circulație instituite de autorități și generării în continuare de obligații de plată a chiriei spațiului din str. Mihai Eminescu, societatea AKCENT a înregistrat la data de 27.05.2021 cererea de deschidere a procedurii insolvenței LIDO, care a format obiectul dosarului 15668/3/2021 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă.

După cum am menționat anterior, CAB a decis falimentul Lido.

Am luat legătura telefonic cu directorul general al Akcent, Laurențiu Afrasine, pentru a afla de ce nu s-au utilizat spațiile închiriate și detalii despre litigiul cu Lido.

Directorul Akcent ne-a spus că este plecat din țară.

“Noi am cesionat contracte. O să discut cu cei care au preluat, dacă sunt interesați de subiect”, ne-a spus Laurențiu Afrasine.

Dedicație pentru Bogdan Drăgoi

Întreaga afacere a falimentării Lido pare pregătită pentru directorul general al fostei SIF Banat – Crișana, actuala Lion Capital, fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi.

Lion Capital a plătit creanța Lido, doar pentru a obține, într-un final  pachetul de 10% acțiuni pe care compania cu capital majoritar de stat le are la Grand Hotel Bucharest (fostul Intercontinental).

Din informațiile noastre, Drăgoi este hotelul – perlă a Capitalei, de la kilometrul zero al Bucureștiului.

Devine tot mai evident că se urmărește înstrăinării activelor Lido, către entități favorizate (precum sunt societățile SIF Banat-Crișana / SIF 1 IMGB SA – reprezentate și controlate de Bogdan Dragoi).

Administratorul judiciar care a condus Lido către faliment este, după cum a mai arătat “România liberă”, Consulta SPRL.

Acelaș administrator a fost implicat și în falimentul companiei de stat Rodipet.

Cu toate acestea, potrivit Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), Consulta 99 nu are nicio reclamație înregistrată.

“Ridicarea dreptului de a profesa, în sensul prevăzut de OUG nr. 86/2006, de suspendare sau excludere din profesie care să conducă la pierderea calității de practician în insolvență, se poate dispune prin hotărâre pronunțată de instanțele de disciplină ale Uniunii.

O astfel de măsură poate fi dispusă dacă sunt identificate aspecte care să poată fi încadrate ca fiind abateri disciplinare din perspectiva prevederilor legale antemenționate.

În prezent, Consulta 99 SPRL nu figurează cu plângeri disciplinare înregistrate pe rolul Instanței Superioare de Disciplină a UNPIR sau pe rolul Instanțelor locale de disciplină ale Uniunii”, precizează UNPIR, într-un răspuns pentru RL

In prezent în patrimoniul Lido SA se află următoarele active ce totalizează 21.259.877 lei, potrivit tabelului prezentat mai josconstând în:

  • terenul în suprafață de 2.166 mp situat în București, bld. Carol I nr. 34-36, Sector 2,
  • imobilul (teren și construcție) vila Annunciata din Eforie,
  • 15.588 părți sociale deținute la societatea INTERNATIONAL BUSINESS CENTER MODERN SRL,
  • 83.354.310 acțiuni deținute la COMPANIA HOTELIERĂ INTERCONTINENTAL ROMANIA SA (actualmente GRAND HOTEL BUCHAREST SA),
  • 68.872 acțiuni deținute la CENTRUL DE AFACERI ROMANIA SA.

Citește și:

Deși decizia falimentului LIDO SA nu este definitivă, „băieții deștepți” încep să-și împartă bunurile statului. Miza – acțiunile hotelului Grand Hotel Bucharest

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă