Scenariul în care prevederile noii legi a salarizării unitare să fie aplicate anul viitor devine imposibil. În cel mai fericit caz, majorările salariale din sectorul bugetar se vor aplica la 1 ianuarie 2025.
Surse guvernamentale au declarat, pentru “România liberă” că se discută, în cadrul coaliției, de amânarea aplicării prevederilor legii salarizării unitare, pentru, cel mai devreme, în 2025.
Aceasta, în ciuda promisiunilor premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, conform cărora noua lege, ce ar presupune creșteri salariale pentru bugetari și eliminarea discrepanțelor, ar intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Ce spun sindicatele
Informațiile conform cărora aplicarea noii legi va fi amânată au fost confirmate și de liderii confederațiilor sindicale.
“Nu mă mai surprinde nimic la acest guvern de coaliție! După ce au adoptat șmecherește o nouă lege a pensiilor (evident cu un puternic impact electoral), care, în opinia noastră, nu se va putea aplica decât pe o perioadă scurtă de timp (impact financiar uriaș, nesustenabil, la care se adaugă niște principii care vulnerabilizează generații de lucrători) este evident că nu mai există spațiu financiar bugetar pentru aplicarea unei noi legi de salarizare în sectorul bugetar! Așa că, se pare că au convenit cu Comisia să aprobe noua lege de salarizare, astfel încât să bifeze jalonul și să se poată raporta ca obiectiv realizat la următoarea cerere de plată de pe PNRR, dar termenul de intrare în vigoare a prevederilor legii să fie 1 ianuarie 2025”, ne-a declarat președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin.
Profesorii pot doar spera la o OUG
Singura posibilitate pentru acordarea unor majorări salariale promise de guvernanți ar rămâne ordonanțele de urgență, precizează președintele Confederației Naționale Sindicale “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.
“De o lună, doamna ministru a Muncii, Simona Bucura – Oprescu, a anunțat că deadline-ul pentru legea salarizării este începutul lunii martie a anului viitor. Legea nu permite acordarea majorărilor salariale cu șase luni înainte de alegeri. Asta înseamnă că, în cel mai optimist scenariu, noua lege a salarizării se va aplica la 1 ianuarie 2025. Pot fi acordate majorări salariale la 1 ianurie 2024 doar prin ordonanțe de urgență, pentru unele categorii, cum ar fi, de exemplu, angajații din sistemul de învățământ preuniversitar, pentru că așa s-a convenit după greva din vară. Guvernul ar putea să vină cu o ordonanță și să excepteze, cum a făcut în cazul Codului fiscal, aplicarea noii legi a salarizării de la prevederile legii care nu permite acordarea de majorări salariale cu șase luni înainte de alegeri. Dar, acest lucru va da naștere unui scandal politic foarte mare, opoziția va acuza guvernanții că folosesc legea pentru a acorda pomeni electorale”, ne-a explicat Bogdan Hossu.
Liderul “Cartel Alfa” spune că, în aceste condiții, trebuie să ne așteptăm la noi proteste ale angajaților din mai multe sectoare bugetare, la începutul anului viitor.
Nu ar fi prima dată când statul alege să amâne aplicarea propriilor legi.
Chiar în cazul actualei legi a salarizării unitare, au existat amânări repetate, mai ales în cazul angajaților din sistemul educațional de stat.
Pe rând, guvernele Ludovic Orban și Florin Cîțu au amânat, pentru salariații din Educație, aplicarea majorărilor prevăzute în Legea 153.
Această situație a condus la declanșarea grevei generale din sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la începutul verii.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!