1.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăInternaționalEuropol: Autoritățile desființează 27 de platforme DDoS înaintea atacurilor din perioada Sărbătorilor

Europol: Autoritățile desființează 27 de platforme DDoS înaintea atacurilor din perioada Sărbătorilor

Atacurile DDoS sunt concepute pentru a inunda serverele unor ținte cu trafic masiv, făcând site-urile și serviciile web inaccesibile

Într-o acțiune coordonată la nivel global, autoritățile au reușit să întrerupă o „tradiție” periculoasă a hackerilor: lansarea atacurilor de tip Distributed Denial-of-Service (DDoS) în perioada Sărbătorilor de iarnă. În cadrul operațiunii PowerOFF, 27 dintre cele mai utilizate platforme de tip booter și stresser au fost confiscate, iar trei administratori ai acestor servicii ilegale au fost arestați în Franța și Germania.

Atacurile DDoS sunt concepute pentru a inunda serverele unor ținte cu trafic masiv, făcând site-urile și serviciile web inaccesibile. Aceste servicii „la comandă” permit chiar și persoanelor fără abilități tehnice să lanseze atacuri, afectând companii și instituții din întreaga lume.

Europol transmite, într-un comunicat de presă, că s-a reușit închiderea a 27 de site-uri, arestarea a 3 administratori și identificarea a peste 300 de utilizatori suspecți. Operațiunea PowerOFF, coordonată de Europol, a implicat 15 țări și a vizat toate nivelurile implicării în aceste infracțiuni, de la administratori la utilizatori.

Un efort global pentru securitatea online

Perioada Sărbătorilor este un moment de vârf pentru atacurile DDoS, acestea provocând pierderi financiare semnificative, daune de imagine și haos operațional. Motivațiile variază, de la sabotaj economic și câștiguri financiare, până la scopuri ideologice, cum este cazul unor grupuri, precum Killnet sau Anonymous Sudan. Europol, prin Centrul European de Criminalitate Cibernetică (EC3), a facilitat analize criminalistice, tracing de criptomonede și schimbul rapid de informații prin Joint Cybercrime Action Taskforce (J-CAT).

Pe lângă eliminarea platformelor ilegale, operațiunea pune accent pe prevenție. O campanie online de conștientizare vizează descurajarea tinerilor care ar putea fi tentați să folosească servicii DDoS. Mesajele de avertizare vor apărea pe Google Ads, pentru cei care caută instrumente DDoS, pe YouTube Ads, în tutoriale despre atacuri cibernetice.

De asemenea, au fost trimise peste 250 de scrisori de avertizare și 2.000 de e-mailuri utilizatorilor identificați, alături de discuții directe („knock-and-talk”) pentru informare.

Participarea României și a altor țări

La operațiune au participat agenții din Australia, Canada, Japonia, România și alte țări europene, alături de autoritățile din SUA. Poliția Română a fost unul dintre partenerii cheie, subliniind colaborarea internațională pentru combaterea amenințărilor cibernetice.

Operațiunea PowerOFF reprezintă o abordare completă: desființarea infrastructurii ilegale, identificarea făptașilor și educarea publicului pentru a preveni viitoare atacuri. Acțiunea continuă, marcând un pas semnificativ în asigurarea securității cibernetice globale, se mai arată în comunicatul Europol.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Yazeed Al-Rajhi, primul saudit care triumfă în Raliul Dakar 2025!

Pilotul saudit Yazeed Al-Rajhi a intrat în istoria motorsportului devenind primul reprezentant al Arabiei Saudite care câștigă faimosul Raliu Dakar, într-o ediție marcată de...

Dame Joan Plowright a murit la vârsta de 95 de ani

Dame Joan Plowright, o adevărată legendă a scenei și a ecranului din Marea Britanie, a încetat din viață pe 16 ianuarie 2025, la vârsta...

Economia Chinei a crescut cu 5% în 2024, atingând ţinta guvernului

China a înregistrat o creștere economică de 5% în 2024, atingând ținta stabilită de guvern. Performanța s-a datorat în principal exporturilor solide și măsurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă