Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi, la Chişinău, că are încrederea că Republica Moldova va accelera pe drumul său de aderare la Uniunea Europeană, iar reformele care sunt implementate aici sunt susţinute plenar la nivelul UE, relatează Moldpres, consultată de Agerpres.
El a menţionat că aderarea R. Moldova la UE nu este doar realizabilă, ci este „un fapt care urmează să fie împlinit”.
„Sunt mândru că pe perioada preşedinţiei franceze a UE, Moldova şi Ucraina au devenit ţări candidate. Când am făcut acest gest pentru Ucraina, am ştiut că nu putem lăsa Moldova la o parte. Am încredere mare în capacitatea Republicii Moldova de a avansa cu rapiditate şi a obţine notorietate”, a adăugat Macron.
Preşedintele francez a specificat că garantarea securităţii pe continentul european reprezintă un deziderat important pentru comunitatea europeană şi acesta a fost reiterat de liderii europeni în cadrul discuţiilor purtate pe platforma celei de-a doua ediţii a summitului Comunităţii Politice Europene (CPE).
El a catalogat reuniunea de joi drept una de succes şi a felicitat autorităţile moldovene, în special pe preşedinta Republicii Moldova, pentru nivelul înalt la care au reuşit să organizeze cea de-a doua ediţie a summitului CPE, mai scrie Moldpres.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!