3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalElon Musk țintește shema de personal „supraîncărcată” de la Banca Federală a...

Elon Musk țintește shema de personal „supraîncărcată” de la Banca Federală a SUA

Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume și viitorul lider al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală din administrația Trump, a lansat critici dure la adresa Rezervei Federale (Fed).

„Fed are o schemă de personal absurd de supraîncărcată”, a scris Elon Musk pe platforma X (fostă Twitter), într-un thread pornit de un utilizator care comenta recentele decizii de politică monetară ale instituției.

Președintele ales Donald Trump, cunoscut pentru declarațiile sale critice față de Rezerva Federală și președintele său, Jerome Powell, a afirmat că administrația sa ar trebui să aibă un cuvânt de spus în politica monetară și în stabilirea dobânzilor.

Trump a ironizat rolul de lider al Fed: „E cea mai bună slujbă guvernamentală. Vii la birou o dată pe lună, dai cu banul să decizi dobânda, și toți te tratează ca pe un zeu”.

Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, o nouă inițiativă

Trump l-a desemnat pe Elon Musk, alături de antreprenorul Vivek Ramaswamy, să conducă noul Departament pentru Eficiență Guvernamentală.

Obiectivul acestui departament este reducerea cheltuielilor guvernamentale cu până la 2.000 de miliarde de dolari și implementarea unui aparat guvernamental mai suplu și eficient.

Comparativ cu alte bănci centrale

Fed are în prezent aproximativ 24.000 de angajați, o cifră mai mică fașă alte instituții similare, precum Eurosistemul, care include Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale din zona euro.

Deși schema de personal a Fed este mai redusă, Musk și Trump o consideră încă „excesivă”.

Christine Lagarde răspunde criticilor

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, i-a replicat lui Donald Trump, invitându-l să viziteze sediul BCE din Frankfurt.

„Am mii de oameni care muncesc din greu în fiecare zi, nu doar o dată pe lună”, a declarat Lagarde, subliniind că BCE apără moneda euro cu aceeași dedicație cu care Fed protejează dolarul.

Deși Jerome Powell nu a comentat declarațiile lui Trump sau Musk, tensiunile dintre Casa Albă și Rezerva Federală continuă să crească.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă