Elevii din Ungaria nu vor mai putea aduce telefoane mobile la școală începând cu luni, 2 septembrie, când începe noul an școlar.
Măsura interzicerii telefoanelor mobile în incinta școlii a fost anunțată de secretarul de stat pentru învățământul public, Zoltán Maruzsa, în cadrul unui interviu la postul public de radio Kossuth, potrivit agenției Hirado, citată de ProTV.
Conform noului regulament, cei 1,5 milioane de elevi maghiari nu vor avea voie să utilizeze telefoane mobile în școli.
Maruzsa a explicat că această restricție este menită să îmbunătățească performanțele academice și să sprijine dezvoltarea relațiilor sociale între elevi.
În ce condiții vor primi elevii telefoanele în timpul cursurilor
În timpul orelor, telefoanele vor fi colectate și depozitate conform regulamentului școlii, iar profesorii vor decide utilizarea dispozitivelor inteligente în scopuri educaționale.
Există, însă, excepții: telefoanele mobile vor putea fi folosite din motive de sănătate, cu aprobarea directorului de școală, iar utilizarea acestora în cadrul lecțiilor va fi permisă, dar la discreția profesorului.