Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) anunţă, marţi, un incident produs la CET Bucureşti Vest, unde doi electricieni s-au electrocutat în timpul efectuării unei lucrări de revizie. Unul dintre ei a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală. Al doilea a primit îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. Accidentul a fost notificat la ITM Bucureşti şi s-a deschis o anchetă, potrivit Antena3.
”În data de 08.07.2024, doi angajaţi din cadrul ELCEN, electricieni întreţinere şi reparaţii în cadrul Uzinei de Reparaţii, au suferit o accidentare prin arsură în timpul efectuării unei lucrări de revizie desfăşurată in Staţia electrică de 110 kV. În timp ce efectuau lucrarea, cei doi angajaţi au aşezat o scară portabilă intr-o zonă a sistemului aflată sub tensiune, astfel că s-a produs un arc electric în urma căruia unul dintre angajaţi a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Celălalt angajat prezent la fata locului a suferit o arsură in zona umarului”, a transmis, marţi, ELCEN.
Unul din cei doi electricieni a rămas internat, celălalt fiind externat
În prezent, angajatul care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului se află internat si sub tratament la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, iar celalalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucuresti, unde i-a fost acordat tratament specializat, fara a ramane internat”, a mai transmis compania.
Aceasta menţionează că accidentul a fost anunţat imediat, telefonic şi, în aceeaşi zi, prin adresă oficială la ITM Bucureşti.
În conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul a numit o comisie care efectuează cercetarea în scopul stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, măsurilor pentru prevenirea producerii altor evenimente similare şi a caracterulului accidentului. După terminarea cercetării, dosarul va fi depus la ITM Bucureşti pentru verificarea şi avizarea sa, cu respectarea termenelor prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, a mai transmis ELCEN.
Reorganizarea Termoficării în București: Soluția Firea
Contextul Problemei Termoficării în Capitală
Problema furnizării apei calde și căldurii în București persistă de ani de zile, iar una dintre soluțiile propuse constant este fuziunea dintre Termoenergetica și ELCEN. Gabriela Firea, fost primar al Capitalei și candidată din partea PSD la Primăria Generală, susține că această unificare ar rezolva atât problemele tehnice, cât și cele financiare dintre cele două companii. În prezent, Termoenergetica are datorii de un miliard de lei către ELCEN, acumulate în ultimii patru ani.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!