4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieDumitru Buzatu rămâne în arest preventiv

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins, vineri, contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu faţă de măsura arestării preventive a acestuia, decisă în primă instanţă de Tribunalul Vaslui.

„Respinge, ca fiind nefondată, contestaţia formulată de către inculpatul-contestator Buzatu Dumitru, (…) împotriva încheierii pronunţate la data de 23 septembrie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr. 1886/89/2023, încheiere pe care o menţine. Obligă pe inculpatul-contestator Buzatu Dumitru să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate pentru soluţionarea contestaţiei formulate de acesta”, se menţionează în motivarea prezentată pe portalul instanţei de judecată.

De asemenea, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au admis contestaţia formulată expertul Radu Judele, a cărui firmă a făcut evaluarea lucrărilor întreprinse la drumul a cărei modernizare a fost contractată de omul de afaceri Emil Savin. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis ca Radu Judele să fie arestat preventiv doar pentru trafic de influenţă.

„Admite contestaţia formulată de către inculpatul-contestator Judele Radu, (…)împotriva încheierii pronunţate la data de 24 septembrie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr. 1887/89/2023, încheiere pe care o desfiinţează în parte, în sensul întemeierii dispoziţiei privind luarea măsurii arestului preventiv doar pe infracţiunea de trafic de influenţă. Rejudecând cauza: înlătură din încheierea contestată reţinerea infracţiunii de luare de mită (…) ca temei al luării măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul Judele Radu. Menţine dispoziţia privind luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul Judele Radu doar pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă”, se menţionează în aceeaşi motivare făcută publică prin intermediul portalului Curţii de Apel Iaşi.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Tribunalul Vaslui a emis, sâmbătă, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...
Ultima oră
Pe aceeași temă