0 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăInternaționalDouă persoane și-au pierdut viața după ce o tornadă a lovit Sicilia

Două persoane și-au pierdut viața după ce o tornadă a lovit Sicilia

Două persoane au murit şi cel puţin alte patru au fost rănite după ce o tornadă a lovit vineri insula siciliană Pantelleria, a anunţat Protecţia civilă italiană.

Tornada „a lovit şi a răsturnat şase maşini”, a precizat agenţia pe pagina sa de Facebook, publicând fotografii care arată un vehicul izbit de o casă şi un altul care s-a prăbuşit, carbonizat, pe un câmp.

Un pompier care nu se afla în timpul serviciului este una dintre persoanele decedate pe această mică insulă populară în rândul turiştilor, situată între Sicilia şi Tunisa şi locuită doar de câteva mii de persoane.

Salvatore Cocina, şeful regional al Protecţiei civile, a declarat pentru agenţia de ştiri ANSA că nouă persoane au fost rănite.

Vântul puternic a făcut ravagii pe un drum de coastă în câteva secunde, a relatat presa locală.

„A fost o imagine apocaliptică”, a declarat un paramedic aflat la faţa locului pentru ANSA.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Arhiepiscopia Bucureștilor a acordat sprijin filantropic în valoare de aproximativ 17,5 milioane lei în 2024

Sprijinul filantropic acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor a fost anul trecut în cuantum de aproximativ 17,5 milioane lei, conform raportului prezentat sâmbătă de Părintele Patriarh...

Elon Musk și-a declarat susținerea față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD)

Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting...
Ultima oră
Pe aceeași temă